Diverse

Elevii de la Bistriţa s-au întors din Portugalia. Experienţa „Erasmus +”, uluitoare

Un grup de 9 elevi şi 3 însoţitori, de la Şcoala Profesională Specială Bistriţa, s-a deplasat în Portugalia, unde a participat la proiectul Erasmus+ „Stagii de practică pentru incluziunea socială a elevilor cu cerinţe educaţionale special” 2019-1-RO01-KA102-061910.

Profesorul însoţitor Sevastia Lizuca DICU, coordonatorul şi iniţiatorul proiectului, crede că elevii s-au întors acasă mai pregătiţi pentru a face faţă cererilor de pe piaţa muncii şi ne-a declarat următorele:

„Participanţii au fost împărţiţi în grupuri de maxim 3 elevi. Copiii au lucrat în echipe, fiecare elev fiind condus la operatorul economic portughez unde şi-a desfăşurat activitatea, timp de 26 de zile. Elevii noştri au făcut 90 de ore de practică utilizând unelte şi materiale de calitate superioară. Suntem mândri de ei, deoarece patronii şi tutorii de practică au avut doar cuvinte de laudă la adresa elevilor noştri. Pe lângă stagiul de practică, elevii au beneficiat de excursii, putând admira obiectivele turistice din Portugalia, îmbogăţindu-şi universul cunoaşterii. Alături de noi, au fost şi doamnele profesoare Paula Niţă şi Maria Magdalena Nistor. Proiectul a însemnat pentru mine o mare provocare, muncă multă, cunoaştere, dezvoltare personală, interculturală, responsabilitate şi reuşită. Pornind de la îmbunătăţirea competenţelor în construcţii, împreună cu elevii, am reuşit să învăţăm să realizăm multe produse şi tainele acestui domeniu. Totodată, am reuşit să ne îmbunătăţim competenţele transculturale prin cunoaşterea tradiţiilor, obiceiurilor, cultura şi gastronomia Portugaliei”.

În opinia sa, Erasmus+ este un „deschizător de drumuri” pentru munca într-o echipă internaţională, întâlnirea cu oameni deosebiţi şi legarea unor prietenii frumoase. „Mulţumesc pentru oportunitatea oferită de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, pentru că ne-a oferit posibilitatea să cunoaştem atâţia oameni frumoşi şi să lărgim orizonturile. Proiectul nu se opreşte aici. În acest an şcolar, un alt grup de 11 elevi va participa la cel de-al doilea stagiu de mobilitate. (…) Experienţa din Portugalia, ca profesor însoţitor al grupului de minori, a reprezentat o oportunitate uriaşă – de a vedea un colţ de lume total diferit de locul unde muncesc şi trăiesc, o metropolă situată în locul unde pământul se termină şi oceanul începe. Pe lângă responsabilitatea pe care o implică sarcina de profesor însoţitor, frumuseţea locurilor vizitate şi posibilitatea de a mă îmbogăţi cultural şi lingvistic s-au împletit de minune cu o experienţă de neuitat, ce a constat în descoperirea unor oameni calzi, primitori, cu rădăcini latine şi o istorie încărcată de spiritul aventurii şi al marilor descoperiri. Clima mediteraneană, oamenii calzi, primitori, şansa de a creşte atât profesional cât şi cultural s-au împletit perfect în 4 săptămâni de neuitat”, a adăugat coodonatoarea proiectului, prof. dr. Sevastia Lizuca Dicu.

Articole Similare

Back to top button