Diverse

EDITORIAL / Supercupa merge în secuime

Sâmbătă seara a avut loc la Arad, în prezenţa a peste 8.000 de spectatori, meciul oficial care încheie un sezon şi deschide pe următorul – Supercupa României- ediţia 2021- 2022.
Campioana României, CFR Cluj şi câştigătoarea Cupei României, Sepsi Sf. Gheorghe au disputat un meci agreabil încheiat cu victoria (surprinzătoare) a celor de la Sepsi.
Mergând pe acelaşi vechi obicei de a folosi (aproape) două echipe în meciurile oficiale, Dan Petrescu a schimbat în proporţie de 70% echipa cu care debutase în preliminariile Champions League, la Erevan, miercurea trecută, în meciul cu Pyunik, campioana Armeniei (cu un 0-0 steril în privinţa spectacolului şi a fazelor de poartă), pentru a-i menaja pe cei care miercurea aceasta vor juca returul cu armenii.
Meciul de la Arad a avut în tribune trei tipuri de spectatori: suporterii lui CFR Cluj, suporterii lui Sepsi Sf. Gheorghe şi suporterii arădeni ai U.T.(ei) Arad.
Primele două categorii au însumat vreo 1.500 de oameni, ultima-restul de peste 6.500 de pătimaşi arădeni, alb-roşii.
Ca de obicei au fost şi provocări, de data aceasta (având în vedere locaţia, aproape de graniţa de vest a ţării) din partea „ciucanilor” care au strigat de câteva ori pe parcursul meciului: „Ria, Ria, Ungaria!” reuşind să-i „unească” pe arădeni cu clujeni, în prelungul şi strămoşescul: „Huuooo!”.
Drăgăşeneanul Păun a deschis scorul în secunda 69 a meciului (cel mai rapid gol dintr-o finală de supercupă în România), dar Sepsi a egalat în prelungirile primei reprize prin „lacrimogenul” (fals) ex-dinamovist, Cosmin Matei şi a dat lovitura pe finalul meciului (min. 83) prin „bătrânul” Rondon (36 de ani), fost jucător al celor de la Cluj.
Dan Petrescu nu se dezminte: este specialist în câştigarea campionatului şi (aproape) veşnic perdant în Supercupă (3 înfrângeri, una cu Unirea Urziceni, două cu CFR şi o singură victorie, cu ASA Tg. Mureş în vara lui 2015).
Bergodi, din contră este specialist al Supercupei, având două la activ în campionatul României.
Campionatul începe vinerea aceasta la Mediaş cu meciul dintre Hermanstadt şi Mioveni, reeditare a dublului baraj din vara anului trecut dintre cele două, care a consemnat prima calificare de la baraj pentru o echipă din liga a II-a în faţa uneia de liga I (a fost de fapt „revanşa” harnicului meu colaborator şi prieten, Alex Pelici, împotriva sibienilor pentru nerecunoştinţa acestora faţă de el). Dinamo a continuat noul „obicei” şi a pierdut şi ea barajul anul acesta cu „U” Cluj Napoca, iar acum se pregăteşte „intens” (0-1 cu Chiajna şi 0-5 cu Slobozia în amicale (!)) pentru matinal, cu nori negrii deasupra capului, foarte ameninţători din toate punctele de vedere…
Aveţi grijă de voi!
• Dan Cătălin Săraru

Articole Similare

Back to top button