Diverse

EDITORIAL / Spectacolul din Champions League revine… doar la televizor!

După o pauză de 10 săptămâni cea mai frumoasă şi mai urmărită competiţie fotbalistică din lume- Liga Campionilor- revine în atenţia noastră cu meciurile eliminatorii, tur-retur din optimile de finală ale competiţiei ce se vor desfăşura tot fără spectatori…
Marţi şi miercuri vom avea meciurile tur:
Leipzig- Liverpool (la Budapesta pe Puskas Arena!)
Barcelona- PSG
Sevilla- Dortmund şi
Porto- Juventus, urmând ca săptămâna viitoare să urmărim (tot marţi şi miercuri câte 2 meciuri în fiecare seară) turul pentru:
Atletico- Chelsea (la BUCUREŞTI pe National Arena!)
Lazio- Bayern
Atalanta- Real şi
Monchengladbach- Manchester City (tot la Budapesta pe Puskas Arena).
La masa bogaţilor, „top five” a trimis 15 din 16 echipe, cu Spania şi Germania câte 4 echipe, Anglia şi Italia câte 3 echipe şi Franţa cu o echipă. Singura ” intrusă” este Porto, dar să nu uităm că Portugalia este campioana Europei inter- ţări, iar Cristiano Ronaldo este căpitanul acelei echipe naţionale.
Orice iubitor al fotbalului din centrul şi din estul Europei nu poate să observe decât cu tristeţe faptul că nici o echipă din aceste zone nu a reuşit să treacă de grupe, iar din toamnă odată cu apariţia şi a celei de a treia competiţii europene va fi din ce în ce mai greu chiar şi campioanelor din aceste părţi ale Europei fotbalistice.
Privind cu atenţie cele opt meciuri şi poziţia celor 16 echipe în campionatele naţionale este clar că în acest an favorite la câştigarea trofeului sunt Bayern Munchen- deţinătoarea „en titre” a trofeului care domină (pentru a câta oară?) Bundesliga şi Manchester City care domină şi ea autoritar cel mai puternic campionat din lume, Premier League.
Noul format în care s-a desfăşurat în vară finalul competiţiei, cu meciuri într-un singur tur desfăşurate într-un singur oraş- Lisabona începând cu faza sferturilor de finală, a permis apariţia în semifinale a surprizelor Leipzig şi Lyon, iar lucrul acesta este posibil şi anul acesta dacă pandemia nu va permite desfăşurarea clasică. Care echipe ar putea fi surprizele competiţiei?
Poate ofensiva Atalanta a simpaticului Gasperini, poate Chelsea revigorată brusc de Thomas Tuchel, poate din nou Leipzig-ul lui Nagelsman sau poate interesanta Borusie din Monchengladbach.
Derby-ul optimilor propune un meci de gală, Barca- PSG o reeditare a încleştării fantastice din primăvara lui 2017, atunci când după 4-0 la Paris, PSG-ul a fost zdrobit cu 6-1 la Barcelona de MSN!
MSN-ul (Messi, Suarez, Neymar) s-a destrămat între timp, doar Messi rămânând pe Nou Camp, nu se ştie până când, căci nimic nu este clar în capitala Cataluniei!
# Aveţi grijă de voi! # Purtaţi mască! # Eu mă voi vaccina atunci când îmi va veni rândul!

• Dan-Cătălin Săraru

Articole Similare

Back to top button