EDITORIAL / România, ca…Dinamo!

Scriam acum trei săptămâni despre retrogradarea istorică din liga 1 a lui FC Dinamo şi spuneam atunci că „agonia” dinamoviştilor începută în sezonul cu pandemia (2019-2020), a luat sfârşit pentru că „boala lungă-i moarte sigură”.
După finalul campionatului care a consemnat ieşirea lui Dinamo din „clubul” select al celor 30 de echipe europene care nu au retrogradat niciodată (jucând neîntrerupt într-o primă ligă din Europa cel puţin 20 de ani), a urmat în fotbalul românesc intrarea în scenă a naţionalei României în debutul ediţiei cu numărul trei a Ligii Naţiunilor în liga a 2-a (Liga B), într-o grupă accesibilă cu Muntenegru, Bosnia-Herţegovina şi Finlanda.
Au fost în 10 zile, la „foc automat” un calup de patru meciuri, două în deplasare şi două acasă încheiate cu un bilanţ foarte slab: o victorie şi trei înfrângeri (două cu Muntenegru: 0-2 şi 0-3, o „ţară”, ca populaţie şi ca întindere, cât 2 judeţe din România) şi ultimul loc în grupă înainte de ultimele două meciuri din toamnă (în septembrie cu Finlanda în deplasare şi acasă cu Bosnia).
Doar într-un scenariu foarte optimist mai putem spera la evitarea ultimului loc din grupă şi automat retrogradarea în liga a 3-a (Liga C), dar optimismul nu este alimentat cu nimic, căci România joacă precum…Dinamo, adică foarte, foarte slab, iar antrenorul şi conducătorii FRF sunt depăşiţi de situaţie.
Nu se culeg acum decât roadele a ceea ce s-a semănat în ultimii 15-20 de ani: minciună, incompetenţă, impostură, arivism, hoţie, campionat lipsit de valoare, echipe de club care se/ ne fac de râs în cupele europene an de an, impresari veroşi care (încă) dau „tunuri” de multe milioane de euro cu fotbalişti români supraevaluaţi în Turcia şi în Italia (până când oare?). Acum opt ani, în 2014, cu o zi înainte de alegerile de la FRF, implicându-se brutal în fotbal, politicul şi serviciile au făcut posibilă apariţia pe scenă a personajului care a ajuns la al treilea mandat de preşedinte pe care l-a câştigat în unanimitate (Ceauşescu, dacă ar mai trăi, ar avea de ce să fie invidios) acum trei luni.
În toate bilanţurile din fotbalul românesc totul este sublim, dar FOTBALUL lipseşte cu desăvârşire!
În primul rând lipseşte bunul simţ, căci omul (ales de obedienţii fără coloană vertebrală de la cluburile afiliate FRF cumpăraţi cu 10 mingi, o friptură şi o cazare gratuită) şi gaşca (numită de el) ne mint cu dezinvoltura celor aflaţi la butoane că totul este roz, că avem fotbal, că AVEM… VIITOR (dovadă: calificările „tineretului” la ultimele două turnee finale de campionat european din Italia şi Ungaria)!
Da, AVEM VIITOR, dar LA… MINIFOTBAL acolo unde câştigăm mereu, dar acela este mai mult…divertisment!
România a avut două echipe de club ( Dinamo şi Rapid) campioane ale Europei la volei, iar acum au trecut peste 30 de ani de la ultima participare la un turneu final al sportului cu mingea la fileu, Romania a fost campioană mondială la handbal de trei ori, iar acum este „ciuca bătăilor” în Europa, România a fost atâţia şi atâţia ani, numărul unu în gimnastică feminină mondială şi olimpică, iar acum nici nu se mai califică (cu echipa) la J.O..
Romania nu a fost nici campioană europeană şi nici campioană mondială la fotbal (şi probabil nici nu va fi vreodată), deci ce speranţe să avem?
Aveţi grijă de voi, căci de restul (inclusiv de sport) au grijă cei care ne conduc!
Slava Ukraina!
• Dan-Cătălin Săraru