EDITORIAL / YOU’ LL NEVER WALK ALONE

Cel mai puternic fotbal de club din lume, cel englez, ne-a propus la sfârşitul ultimei săptămâni din februarie decernarea primului trofeu intern dintre cele trei oferite şi râvnite în fiecare an acolo, Cupa Ligii Angliei.
Chelsea, actuala deţinătoare a Champions League şi proaspăt câştigătoare a titlului de Campioană mondială a cluburilor, dorea să mai adauge un trofeu în panoplia clubului, dar nu se afla „psihic” în cel mai bun moment al său. Patronul clubului, rusul Roman Abramovich, datorită războiului declanşat de ţara sa împotriva Ucrainei (de către un personaj sinistru, bolnav de putere, cu accese paranoice, al cărui nume este bine să-l pronunţăm cât mai…putin) a hotărât să facă un pas în spate şi să încredinţeze conducerea clubului unei fundaţii ale sale, „Chelsea Charitable Foundation”.
De partea cealaltă, FC Liverpool aflată în campionat într-o cursă furibundă de reducere a distanţei faţă de liderul Manchester City şi de cucerire a unui nou titlu după cel de acum aproape doi ani, prezentă şi în optimile Champions League (aproape calificată în sferturi după 2-0 în tur la Milano cu Inter), dorea (bineînţeles) şi ea să câştige trofeul şi să devină prima echipă din Anglia cu 9 trofee ale Cupei Ligii în palmares.
La începutul meciului, dar şi la final, aşa cum ne-au obişnuit fanii cormoranilor întotdeauna, s-a auzit din mii de piepturi celebru imn al lui FC Liverpool, „You’ll never walk Alone”, iar pe Wembley-ul înţesat de suporteri (peste 85.000 de spectatori), în sectorul celor „roşii” un banner uriaş cu titlul acestui cântec a apărut „îmbrăcat” în galben şi albastru, culorile atât de cunoscute acum în toată lumea ale drapelului Ucrainei.
Meciul propriu zis a fost şi un duel frumos al celor doi tehnicieni germani Jurgens Klopp şi Thomas Touchel al căror traseu al carierei este unul foarte asemănător, Touchel urmându-i lui Klopp la Mainz şi la Dortmund chiar la propunerea acestuia. Mai mic cu 6 ani, bun prieten cu Klopp, după patru ani frumoşi la Dortmund, Thomas Touchel a ajuns la Paris Saint Germain cu care a jucat în 2020 fără spectatori o finală de Champions League, pierdută cu 1-0 în faţa lui Bayern Munchen (Neymar, de ce ai ratat atât de mult?), dar anul următor ajuns la Chelsea a câştigat cu albaştri „din prima” cel mai râvnit trofeu al fotbalului european şi mondial!
Duminică seara cele două mari echipe englezeşti au oferit celor peste 85.000 de spectatori şi sutelor de milioane de telespectatori, cel mai frumos 0-0 pe care eu personal l-am văzut vreodată.
Ritm fantastic din minutul 1 până în minutul…120, perioade de dominare alternativă, ocazii imense ratate sau apărate de către cei doi portari (mai ales de către Mendy, portarul senegalez al lui Chelsea), patru goluri anulate (!!) de sistemul VAR sau de către arbitrii asistenţi şi un triller la loviturile de departajare. Vrând să dea o lovitură psihologică adversarilor, în min 118 Touchel a schimbat portarul şi l-a introdus pe Kepa Arrizabalaga, cel mai scump portar transferat vreodată în lume şi unul dintre cei mai buni portari la loviturile de departajare. Dacă folosirea lui Mendy ca titular fusese inspirată, schimbarea din minutul 118 a fost una greşită, Kepa neapărând nici un penalty din cele 11 executate de adversari (nici Kelleher nu a apărat, dar a transformat cu siguranţă al 11-lea penalty al cormoranilor), iar când i-a venit rândul şi lui să execute, neîncălzit pentru jocul cu piciorul, a trimis „în plopi”, mult peste poartă, iar trofeul a ajuns la Henderson şi ai săi!
Aveţi grijă de voi!
Slava Ukraine!
• Dan-Cătălin Săraru