Administratie

Punct operaţional de preluare a victimelor accidentelor de pe Valea Oltului, la Câineni

Zilele trecute, senatorul Claudia Banu a fost la Câineni pentru a se interesa de problemele comunităţii locale şi pentru a sta de vorbă cu primarul Ion Nicolae. Cu această ocazie, reprezentanta PNL a văzut şi câteva dintre investiţiile începute în ultimii ani şi finalizate în ultimele luni. „Primarul Nicolae Ion a dovedit că se poate face administraţie pentru oameni. Pentru că sănătatea şi educaţia se află pe lista de priorităţi a edilului liberal, acesta a finalizat dispensarul uman, dotat atât cu cabinete medicale, cât şi cu cabinete stomatologice. Pentru primar şi pentru echipa administrativă, mediul de învăţare al copiilor din comună contează şi, prin urmare, s-au făcut reparaţii la Şcoala Gimnazială Câinenii Mari. De asemenea, căminele culturale din localitate şi-au schimbat faţa şi sunt, acum, la standarde europene. În prezent, administrația are în derulare mai multe proiecte, însă proiectul pe mediu din fonduri guvernamentale – “Eficiență Energetică și Gestionare Inteligentă” va duce la instalarea de panouri solare. Din bani de la bugetul local, s-a reuşit consolidarea infrastructurii, amenajarea trotuarelor, precum şi a iluminatului de-a lungul malului stâng precum şi podul de pe DJ 703. În plus, primarul a iniţiat discuţii cu Salvarea pentru înfiinţarea unui punct operaţional de preluare a pacienţilor din zonă şi a victimelor din accidentele rutiere de pe Valea Oltului. Comuna Cîineni devine, astfel, o importantă localitate din zona de nord a județului, care are proiecte ambiţioase pentru viitorul apropiat”, a detaliat senatorul Claudia Mihaela Banu.

Articole Similare

Back to top button