Administratie

Edilul Gheorghe Ciucă a recompensat cele mai longevive cupluri din Olăneşti

Pentru cel de-al doilea an consecutiv, Primăria şi Consiliul Local Băile Olăneşti au acordat o atenţie deosebită persoanelor vârstnice care au aniversat în 2011 o jumătate de secol de căsnicie. Astfel, sâmbătă, 28 mai, în cadrul Liceului „Iustinian Marina”, edilul Gheorghe Ciucă a organizat o frumoasă festivitate de premiere, 42 de cupluri primind cu acest prilej câte o diplomă şi cinci milioane lei vechi. „În urmă cu doi, pentru prima dată în istoria oraşului Băile Olăneşti, a fost luată, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, decizia de a acorda o atenţie deosebită celor care au arătat de-a lungul vieţii că preţuiesc căsnicia şi au făcut toată eforturile s-o menţină intactă. E o onoare pentru mine să mă aflu în faţa dumneavoastră şi să vă pot ura tot binele din lume şi multă sănătate”, a spus Ciucă. Tot cu prilejul acestui eveniment, a luat cuvântul şi Emilian Groşenoiu, vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, discursul acestuia axându-se pe importanţa biblică a familiei şi criticând, concomitent, avortul, divorţul, zoofilia, pedofilia sau mişcările gay. „Familia, alături de şcoală, biserică şi armată, reprezintă unul dintre stâlpii neamului românesc. De aceea, îl felicit pe primarul Gheorghe Ciucă pentru că a ales să cinstească cele mai longevive cupluri”, a precizat Groşenoiu. După premiere, invitaţii au fost poftiţi să ia masa într-un cadru intim, pentru a depăna, totodată, câteva dintre cele mai frumoase amintiri din viaţa de familie. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button