Liga IV

Echipa din Măciuca a înscris 18 goluri în primele două etape din 2018

Formaţia pregătită de Marian Deaconescu, Damila Măciuca, a început ca din puşcă anul 2018! În primele două meciuri oficiale din acest an, trupa din comuna primarului Mugur Mărcoianu a înscris nu mai puţin de 18 goluri. 11 le-a marcat în deplasarea de la Livezi, iar alte şapte, în partida de pe teren propriu, de duminica trecută, cu Sportul Genuneni. În această ultimă dispută, nu adversarul le-a dat bătăi de cap „măciucarilor”, ci vremea total nefavorabilă pentru fotbal. A plouat cu gheaţă, apoi a nins ca într-o veritabilă zi de iarnă. De frig, nici nu mai vorbim! Un adevărat supliciu, la care jucătorii au făcut faţă cu greu. Unul dintre aceştia a cedat, la un moment dat şi a cerut permisiunea oficialilor pentru a merge să se dezgheţe şi să-şi schimbe echipamentul ud. Revenind la joc, gazdele au ajuns la scor de neprezentare, 3-0, după 27 de minute de joc. Oteşanu a marcat primul pentru Damila, în minutul 7, Lucian Munteanu, în minutul 16, a majorat avantajul echipei sale în urma unui penalti, iar pentru 3-0 a punctat Dina. Imediat, oaspeţii au redus din handicap. Bogdan Popescu a transformat cu siguranţă o lovitură de pedeapsă. La pauză, a fost, însă, 4-1, după ce pe lista marcatorilor gazdelor şi-a mai trecut numele şi Florin Diaconu. În partea secundă, pentru trupa lui Deaconescu au mai punctat Stoiculete, din nou Lucian Munteanu, dar şi Andrei Oiţă, în timp ce la Genuneni, Constantin Bălă a realizat „dubla”. S-a terminat 7-3 pentru Damila, formaţie care a ajuns acum pe locul 3 în Seria Vest a Ligii a IV-a, la doar două puncte în spatele ocupantei locului 2, CS Guşoeni, care şi un meci în plus faţă de echipa din Măciuca. Derby-ul între cele două grupări va avea loc peste două etape, pe stadionul „Bogdan Medrea”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button