Diverse

După cucerirea titlului de către Metafora, liderul acesteia, Sinişteanu, ia în calcul retragerea din Liga Juniorilor Vâlceni

Robert Sinişteanu ia în calcul retragerea din Liga Juniorilor Vâlceni, după ce Metafora a câştigat titlul de campioană, Academia ASA a avut cel mai bun parcurs din istoria ei iar antrenorul şi-a calificat toate cele 4 echipe în grupele Cupei Ligii. Până acum, în stagiunea 2022-2023, Robert Sinişteanu a cucerit toate trofeele posibile în acest sezon: Cupa Oraşului, Cupa României U10, SuperCupa LJV şi campionatul. Pentru Liga Juniorilor Vâlceni, după campionat (care mai are doar 2 etape) urmează Cupa României, competiţie organizată de Adrian Comănescu în care probabil vor fi şi echipe noi. Ar fi practic ultima competiţie a sezonului curent şi o nouă oportunitate pentru Robert Sinişteanu să lupte chiar şi pentru acest trofeu, probabil cu 3 echipe. Cu toate acestea, tânărul împătimit al fotbalului se gândeşte la retragere după 6 ani de antrenorat la acest nivel şi un total de 20 de trofee cucerite (Liga Juniorilor şi Liga Vâlcenilor, campionat organizat între copii înainte de implicarea lui Adrian Comănescu). Antrenorul Metaforei este preocupat de o nouă provocare, aşteptând invitaţia la un proiect şi mai serios.
„A fost un sezon memorabil. Dacă facem o prestaţie bună în Cupa României şi chiar o câştigăm va fi perfect. Este incredibil modul în care jucătorii mei s-au motivat şi au jucat în această campanie. Îi felicit pentru dăruirea lor. Pe mai departe… Posibil să continue fără mine. Cel puţin la acest nivel. Da, iau în calcul retragerea din Ligă. Dar asta nu înseamnă că o voi face sigur. O voi face doar dacă voi avea oportunitatea de a mă alătura unui proiect şi mai bun. Vreau să devin antrenor la fotbal, aştept cu nerăbdare asta. Dacă mi se va ivi oportunitatea de a antrena undeva, poate că mă voi alătura. Am 18 ani, dar până la această vârstă am văzut multe şi am demonstrat destule, spun eu. Am câştigat şi trofee, am antrenat zeci de copii, am suferit, am „murit” şi am „înviat” în toţi aceşti ani. Consider că e destul. Cred că e momentul să plec din ligă, dacă am o altă variantă. Pentru ce să mai stau? Mi-am îndeplinit misiunea, am câştigat campionatul, am făcut tot ceea ce am promis. De ce să rămân, dacă am ceva mai bun în faţă? Să stau să mă înjure Robert Dide şi să mă cert cu David Cârstea? Să stau să facă ironizeze cei din ligă şi să se alieze toţi împotriva mea? Pentru că asta se întâmplă! Nu mai are sens. Bineînţeles că rămân în ligă atâta timp cât am motive.. dar repet: dacă găsesc vreo oportunitate, în Liga Juniorilor Vâlceni sau în afara acesteia… O voi accepta. Caut în continuare copii care să facă parte din proiectul Metafora sau al partenerei Metaforei. Numărul meu de telefon (pentru propuneri) este: 0771514418”, a declarat Robert Sinişteanu, care în week-end va fi premiat pentru câştigarea Ligii Juniorilor Vâlceni, alături de echipa sa.

Articole Similare

Back to top button