Politica

Dumitru Persu: comuna Goleşti are nevoie de un primar USL, care să aibă uşi deschise la viitorul guvern şi să aducă fonduri

Persu D-tru_11Dumitru Persu, secretarul executiv al PSD Vâlcea, s-a arătat convins că social-democratul Mihai Constantin (Cosmin), candidatul USL pentru funcţia de primar al comunei Goleşti, va câştiga alegerile din iunie.

Vicepreşedintele PSD al Consiliului Judeţean a spus că Mihai Constantin se bucură de o largă susţinere a comunităţii din Goleşti, de-a lungul timpului, el şi familia acestuia participând dezinteresat la rezolvarea unor probleme locale. „Este un om cu multă şcoală, un specialist desăvârşit, se pricepe să facă proiecte de investiţii, este bine intenţionat, consecvent, care nu cedează uşor şi candidează pentru că, evident, vrea binele comunei Goleşti. Este un om gospodar, cu iniţiativă, cu idei, este popular şi îşi petrece mult timp printre oameni, cunoscându-le problemele şi implicându-se în soluţionarea acestora. Am stat de vorbă cu el, vrea ca, în primă fază, să amenajeze mai multe drumuri comunale, să facă nişte îndiguiri de maluri, pentru a preveni alunecările de teren. Şi-a propus să repare şanţurile, să recondiţioneze şi să extindă reţelele cu utilităţi. El se zbate pentru toate aceste lucruri dinainte de a se pune problema să candideze. Sigur, rezultatul alegerilor din iunie depinde de oameni, dacă aceştia vor ca localitatea lor să se modernizeze… şi eu cred că nu doresc altceva”, a declarat Dumitru Persu, convins că Mihai îl va învinge în campanie pe Gheorghe Şerban (PD-L), actualul primar. Social-democratul a adăugat că, din punctul său de vedere, comuna Goleşti trebuie să aleagă candidatul USL nu numai pentru că acesta deţine toate calităţile necesare unui foarte bun primar. „Viitorul guvern va fi USL, majoritatea în Consiliul Judeţean va fi USL. De aceea, părerea mea este că şi comuna Goleşti trebuie să aibă tot un primar USL, care să aibă toate uşile larg deschise, să poată aduce fonduri pentru investiţii etc.”, a mai precizat reprezentantul PSD.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button