Drama unui campion: după două accidente vasculare, învaţă din nou să meargă şi să vorbească

Pe Sorin Voicu îl cunoaşte toată lumea fotbalului vâlcean, mai ales că, de-a lungul carierei, a câştigat numeroase trofee pe plan judeţean, cu echipe precum Ghecon Lăpuşata, Damila Măciuca, Posada Perişani etc. În urmă cu doi ani, el, împreună cu soţia şi fiica, au decis să plece în Germania – asemenea altor sute de mii de români, în căutarea unei vieţi mai bune. În decembrie 2016, Sorin Voicu a căzut de la cinci metri înălţime. Schela pe care se afla în timpul serviciului a cedat. Nu şi-a dat însă seama ce avea să urmeze… S-a trezit că nu mai putea să vorbească timp de vreo cinci minute şi nici să-şi mai mişte o mână. Dus la doctorul de familie, acesta i-a zis că nu este nimic serios, care să-l îngrijoreze. Pe 10 februarie, ora 6 dimineaţa, a început calvarul: accident vascular cerebral, în urma căruia nu şi-a mai putut mişca mâna dreapta, piciorul drept şi nici nu a mai putut să vorbească. A fost atât de grav, încât nu mai putea nici măcar să stea pe scaun. A fost operat, iar, în timpul intervenţiei chirurgicale, a suferit al doilea accident vascular, din cauza unui cheag de sânge nedepistat. De atunci, el urmează perioadă de recuperare. Alături de el, a stat soţia Amalia, care i-a fost un înger păzitor. „Ne-am mai revenit puţin. Sorin îşi mişcă acum mâna şi piciorul, aude şi vede bine, dar încă vorbeşte foarte puţin. Medicii au spus că recuperarea poate dura chiar şi doi ani. Facem mereu fizioterapie. Drama mea cea mare a fost atunci când doctorii mi-au spus că mă pot aştepta la ce e mai rău, adică să nu mai trăiască. Am simţit că mă prăbuşesc. Totul se năruia în jurul meu. Nu mai înţelegeam nimic. Am avut însă puterea să lupt, deoarece Sorin este totul pentru mine, este viaţa mea. O să-l ajut să se facă bine, să fie ca înainte. Încă am vii în minte imaginea cu el, conectat la o groază de aparate, la spital. Nu cred că o să uit vreodată acel episod”, povesteşte Amalia Voicu. Fiica lor, în vârstă de doar şase ani, a înţeles, ca un om matur, prin ceea ce trecea tatăl său. „Mă afecta şi mai mult când educatorii îmi spunea că ea plânge mult la grădiniţă, din cauza tatălui ei. Situaţia asta a maturizat-o mult, mai ales că iubirea vieţii lui nu se mai poate juca cu ea. Vrem să luptăm până la capăt şi să-l avem pe Sorin aşa cum era înainte. Ştim că vom fi la fel ca înainte.”, a mai spus Amalia. Întrebat dacă a simţit în vreun moment că cedează, Sorin a răspuns: „Trăiesc pentru soţia şi fiica mea! Fără ele, acum eram mort de mult… Alături de mine au fost necondiţionat Adi şi Alina Gheorghe, naşii noştri, cărora le mulţumim din suflet”. (L.C.)