Diverse

Dragoş Muscalu, Sebi Predonescu şi prietenii au dotat cu jucării 5 grădiniţe din Vâlcea

Sâmbătă, peste 160 de copii din mai multe localităţi vâlcene au primit cadouri prin intermediul Asociaţiilor „Împreună la drum” şi „Fair-play Vâlcea”, care au reuşit să le ofere, cu sprijinul partenerilor săi (Diana, Annabella, Patiseriile Moga, Extrafruit si Sano Vita) dulciuri, răcoritoare, fructe şi multe-multe alte surprize. Tot cu acest prilej, asociaţia a dotat (cu sprijinul lui Dragoş Muscalu, Eusebiu Predonescu şi a zeci de prieteni ai lor) cu sute de jucării cinci grădiniţe din mediul rural vâlcean. Cei mici vor avea parte de o surpriză deosebită în luna ianuarie, când vor reîncepe grădiniţa şi vor vedea un univers plin de fericire. De asemenea, duminică, Alex Bărbulescu (de la Mogavilrom), Ștefan Răcăreanu şi prietena sa Ana au mers, în vizită, la copiii nevoiaşi din comuna Ghioroiu. Aici, ei au continuat acţiunea, donând saci cu haine, dulciuri şi alimente celor mai nevoiaşe familii. De asemenea, Stefan Răcăreanu şi prietenii săi minunaţi au reuşit să strângă peste 1200 de lei pentru a achita factura de energie electrică a unei familii cu două fete, care stătea în beznă de luni bune. „A fost o acţiune deosebit de reuşită, mai ales că am reuşit să dotăm multe grădiniţe din Vâlcea cu sute de jucării. Le mulţumim din suflet partenerilor noştri, care s-au mobilizat exemplar. Cu ajutorul lor, în doar 3 ani, am reuşit să facem fericiţi peste 1500 de copii din Vâlcea. Ei sunt eroii noştri, ai tuturor copiilor care au nevoie de sprijin, mai ales de sărbători. Ne-am propus ca, pe viitor, să dotăm cel puţin jumătate dintre grădiniţele din Vâlcea, unde copiii au foarte puţine jucării”, au transmis prietenii Asociaţiei „Împreună la drum” si Fair-play Vâlcea”. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button