Liga III

Două nume noi la CS Şirineasa: Radu Georgescu şi Ion Marian

* ambii jucători au evoluat în prima parte a sezonului în Liga a II-a, la CSM Rm. Vâlcea

CS Şirineasa va avea o faţă mult schimbată în cea de-a doua parte a sezonului. Iar asta deoarece echipa vâlceană de Liga a III-a, care a rămas singura reprezentantă a judeţului în cele trei eşaloane naţionale, va perfecta o serie de transferuri importante în pauza de iarnă. Astfel, staff-ul tehnic şi-a dat deja acordul pentru a-i achiziţiona pe următorii Iustin Teodorescu (portar, ex-CSM Rm. Vâlcea), Petruţ Tomescu (mijlocaş, ex-Viitorul Dăeşti), Ionuţ Lăzărescu (fundaş, ex-CS „U” Craiova II), Bogdan Popescu (fundaş central, ex-CSM Rm. Vâlcea) şi Robert Tănăsie (mijlocaş, ex-FC Băbeni). Ultimul dintre aceştia nu a evoluat însă la nicio echipă în prima parte a sezonului, deoarece a fost plecat la muncă în Anglia.

„Nu facem transferuri la număr, ci aducem doar jucători care ne pot ajuta cu adevărat în retur”

La începutul acestei săptămâni, conducătorii clubului din Şirineasa au anunţat că au ajuns la un acord cu alţi doi fotbalişti de valoare, care provin de la echipa de Liga a II-a, CSM Rm. Vâlcea. Este vorba de Radu Georgescu (mijlocaş ofensiv) şi Ion Marin (mijlocaş de bandă dreapta), care vor evolua la echipa vâlceană de Liga a III-a până în vară. „Aşa cum am mai spus, nu facem transferuri la număr, ci aducem doar jucători care ne pot ajuta cu adevărat în cea de-a doua parte a campionatului. De aceea, toţi cei pe care îi vom legitima în perioada următoare trebuie să fie fotbalişti de valoare. Din acest punct de vedere, foştii componenţi ai CSM-ului, Radu Georgescu şi Ion Marin, se încadrează fără probleme în lotul angrenajul nostru. Primul dintre aceştia e un jucător polivalent, poate să evolueze pe mai multe posturi şi suntem convinşi că va fi o piesă importantă în angrenajul echipei. El nu se poate pregăti deocamdată alături de noi, deoarece nu şi-a revenit după accidentările pe care le-a suferit anul trecut. În mod cert, se va reface până la reluarea Ligii a III-a. În ceea ce-l priveşte pe Ion Marin, acesta poate juca doar pe banda dreaptă”, ne-a declarat managerul general de la CS Şirineasa, Mădălin Dobre.

„Ne vom propune un obiectiv mult mai îndrăzneţ pentru retur: clasarea în primele 5-6 locuri”

„Încă nu am definitivat lotul pentru returul Ligii a III-a, mai aşteptăm un fundaş central. Nu e vorba de un junior, ci de un fotbalist experimentat. El e originar din Vâlcea, dar a evoluat până acum în altă parte. Cu siguranţă, lotul pentru cea de-a doua parte a sezonului va fi unul destul de bunicel. Prin prisma achiziţiilor pe care le vom realiza iarna aceasta, ne vom propune un obiectiv mult mai îndrăzneţ, adică o clasare în primele 5-6 locuri. Am rămas singura echipă a Vâlcii în eşaloanele superioare ale fotbalului românesc şi trebuie să ne respectăm onoarea”, a încheiat Dobre. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button