Liga Nationala

Dinamo Volgograd îşi joacă ultima şansă în Sala Traian

* după eşecul suferit pe teren propriu împotriva echipei Viborg, campioana Rusiei nu-şi mai poate permite să fie înfrântă şi de la Oltchim * meciul Oltchim – Dinamo va avea loc duminică, 14 februarie, de la ora 19.30

După victoria en-fanfare din Austria, Oltchim Rm. Vâlcea va avea parte de un examen considerat a fi mult mai dificil în următoarea etapă din cadrul Grupei a II-a Principale. La finele săptămânii, echipa antrenată de Radu Voina şi Aurelian Roşca va înfrunta în Sala Traian campioanei Rusiei, Dinamo Volgograd. Imediat după meciul cu Hypo Viena, staff-ul tehnic al grupării vâlcene a admis că duelul care va avea loc duminică, 14 februarie, în Sala Traian, poate fi decisiv pentru accederea în penultimul act al Ligii Campionilor. „Chiar dacă am învins în Austria, calificarea în semifinale nu este încă rezolvată. Ne aşteaptă un meci foarte greu, chiar infernal aş spune, cu Dinamo Volgograd în Sala Traian. Nu trebuie să uităm că echipa rusă are patru campioane mondiale în lot şi că e o echipă foarte periculoasă, aşa cum a reieşit şi din partida crâncenă cu Viborg. Trebuie să pregătim atent şi acest duel”, a afirmat Voina.

„Fluieraşi” din Suedia

Meciul dintre campioanele României şi Rusiei va avea loc duminică, 14 februarie, în Sala Traian, de la ora 19.30, şi va fi condus de o brigadă de arbitri din Suedia, formată din Michael Johansson şi Jasmin Kliko. Delegat din partea EHF va fi o reprezentată a sexului feminin, Svetlana Obucina (din Serbia).
Spre deosebire de meciurile din prima fază a Ligii Campionilor, conducerea clubului vâlcean a luat decizia ca preţul unui bilet pentru partida cu Dinamo Volgograd să fie de 25 RON.

Articole Similare

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button