Administratie

Din cauza modului în care s-a construit bugetul de stat, la Bucureşti, Drăgăşaniul pierde 40 de miliarde

– primarul Cristian Nedelcu vine cu o idee, care, pe viitor, ar duce la evitarea situaţiilor de acest fel

În ultima vreme, tot mai mulţi primari semnalează că modul în care s-a construit bugetul pe 2018 a generat găuri semnificative în visteriile locale. Pierderile sunt de la câteva miliarde, în cazul comunelor, la zeci de miliarde, în cazul oraşelor. O discuţie pe acest subiect cu primarul Cristian Nedelcu ne-a confirmat faptul că municipiul Drăgăşani nu face excepţie, în bugetul de stat pe 2018 acesta fiind trecut cu zero lei la rubrica „sume defalcate din TVA”, dar şi la alte capitole. Social-democratul a evitat să critice Guvernul, dar a lăsat să se înţeleagă că nu i s-a părut firesc ceea ce se întâmplă. „Noi urma să primim 40 de miliarde de lei vechi, însă, cu noile reguli, ne luăm adio de la ei. Este într-adevăr o lovitură… nemeritată, aş sublinia, întrucât am strâns bani, am început investiţii mari, dar în unele cazuri, cum a fost cu Palatul de Cultură, s-a întâmplat ca lucrările să se oprească şi să rămânem cu banii necheltuiţi la final de ani. Nici în avans nu poţi să-i dai, pentru că ar fi ilegal, deci cum faci? Sau se poate întâmpla să începi o investiţie importantă la început de an şi te-ai bazat pe un excedent din anul precedent. Numai că excedentul din anul precedent te afectează, iată”, a explicat edilul, care estimează că, în 2018, municipiul Drăgăşani va avea un buget de aproape 150 de miliarde de lei vechi. Social-democratul a adăugat că, în situaţia în care Guvernul îi lăsa fondurile intacte, pentru drumurile din Zlătărei aloca 40-50 de miliarde, nu 10. „Da, pentru că nu se ştie dacă pe PNDL se aprobă proiectul. Şi vă mai spun un lucru: chiar dacă acum ne iau banii aceştia, ar trebui cumva să se considere că banii sunt ai noştri şi, peste un an-doi, când avem nevoie de ei să începem o investiţie mare, să ni-i dea înapoi. Până atunci, ok, să-i folosească Guvernul, să-i dea unei alte localităţi. Aşa ar fi corect, nu cum am văzut acum – o comună, aproape de Drăgăşani, a făcut datorii, nu a încasat taxele şi impozitele etc. şi primeşte 20 de miliarde din cotele defalcate din TVA. Păi ce-i asta, în loc să încurajăm performanţa în administraţie, încurajăm altceva?”, a întrebat, retoric, Cristian Nedelcu. În opinia sa, performanţa în administraţie, pe care a şi dovedit-o de altfel, înseamnă, printre altele, să nu depindă de alte surse, să atragă fonduri europene şi nu numai, să aibă venituri proprii suficiente pentru dezvoltarea localităţii şi să cheltuiască banii judicios. „Cu toate că, aşa cum discutam, am primit acest croşeu în plex, la Drăgăşani, nu se măresc taxele şi impozitele. Rămân neschimbate”, a mai anunţat social-democratul.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button