Diverse

Diana Ciucă, locul 2 în topul portarilor de la Mondialul de junioare

* competiţia s-a desfăşurat în perioada 7-19 august, în oraşul Kielce, din Polonia

În urmă cu două săptămâni, mai precis în perioada 7-19 august, portăriţa Diana Ciucă (18 ani) a participat cu naţionala de junioare a României la turneul final al Campionatului Mondial, care s-a desfăşurat în oraşul Kielce, din Polonia. Chiar dacă tricolorele pregătite de Carmen Amariei au ocupat doar locul 9, tânărul goal-keeper de la SCM Rm. Vâlcea s-a numărat printre cele mai remarcate jucătoare ale competiţiei. La final, Diana Ciucă s-a clasat pe locul 2 în topul celor mai buni portari, având un procentaj al mingilor apărate de 44 la sută! Pe de altă parte, tânăra handbalistă din Sala Traian a excelat şi la aruncările de la 7 metri, parând 9 din 18! De menţionat este faptul că prima poziţie în această ierarhie a fost ocupată de Anna Vereshchak, portăriţa Rusiei (naţională care şi-a adjudecat trofeul suprema la ediţia din 2018 a Campionatului Mondial de junioare), cu un procentaj de 46 la sută.
Aşa cum se cunoaşte, la turneul final din Polonia, SCM Rm. Vâlcea a fost reprezentată şi de antrenoarea cu portarii, Ildiko Kerekes-Barbu. Pe de altă parte, printre tricolore s-au mai numărat o handbalistă de la clubul Chimia, Roberta Stamin, precum şi mai multe componente ale Centrului Naţional Olimpic de Excelenţă de la Rm. Vâlcea. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button