Diverse

Diana Ciucă, între Mondiale şi Europene!

Din cauza faptului că o serie de competiţii nu s-au mai desfăşurat în această perioadă, spre sfârşitul anului şi în prima parte a celui viitor, dacă vom scăpa de pandemie, se va juca la foc automat în toate sporturile. În handbal au fost anunţate deja o serie de măsuri pentru recuperarea timpului pierdut. S-au anulat anumite etape, însă sunt şi întreceri care doar au fost amânate. Este şi cazul Campionatului Mondial Feminin Under 20, care ar fi trebuit să aibă loc în prima jumătate a lunii iulie a acestui an, în România. Pentru această competiţie majoră erau eligibile şi trei jucătoare de la SCM Rm. Vâlcea, respectiv portarul Diana Ciucă, extrema Roberta Stamin şi pivotul Dana Marin. Zilele trecute a venit anunţul că turneul final al Campionatului Mondial Under 20 va avea loc între 2 şi 13 decembrie. Tot în decembrie ar urma să se desfăşoare şi Campionatul European Feminin de senioare, din Norvegia şi Danemarca, la care România a fost propulsată direct, în baza ierarhiilor din 2018, fără să mai fie nevoită să joace în calificări. Vor participa la Euro, în afara ”tricolorelor” şi a celor două ţări gazdă: Franţa, Rusia, Olanda, Suedia, Ungaria, Muntenegru, Germania, Serbia, Spania, Slovenia, Polonia, Cehia şi Croaţia. Portarul campioanei României, Diana Ciucă, poate fi în oricare dintre cele două loturi. Rămâne de văzut ce vor considera oficialii, unde va fi mai utilă şi în ce măsură vor putea avea loc cele două competiţii majore în luna decembrie. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button