Liga III

Deplasare infernală pentru Vlădoi, Marinescu & Co.

FC CISNĂDIE – FC OLTCHIM RM. VÂLCEA

În următoarea etapă din cadrul Ligii a III-a, care va avea loc vineri, 13 aprilie, vâlcenii vor avea parte de o misiune cu adevărat imposibilă. Astfel, elevii lui Marian Deaconescu vor înfrunta în deplasare echipa FC Cisnădie, una dintre fruntaşele ierarhiei. Sibienii au suferit o înfrângere drastică la finele săptămânii trecute (0-4 pe terenul codaşei Seriei a IV-a, Atletic Bradu), aşa că vor să-şi ia revanşa în faţa propriilor suporteri.
De partea cealaltă, pentru FC Oltchim, care se află în prezent la „minus 8” în clasamentul „adevărului”, orice punct adus în deplasare ar reprezenta o şansă în plus de supravieţuire în Liga a III-a.

Bogdan Preda, din nou absent pentru cumul de cartonaşe galbene

Din păcate, la Cisnădie, Marian Deaconescu nu se va putea baza pe serviciile lui Bogdan Preda, care a acumulat şapte cartonaşe galbene în acest sezon. Fotbalistul „chimist” a mai absentat şi-n runda inaugurală a retur, atunci când vâlcenii au evoluat tot în deplasare, la Clinceni, împotriva echipei Metaloglobus Bucureşti (la vremea respectivă din cauza a patru avertismente).

Articole Similare

One Comment

  1. Buna ziua. Imi puteti spune cum se numeste numarul 13 de la Oltchim? e un tip mai blond. FC Cisnadie a castigat azi cu 4-0 in fata celor de la Oltchim

Lasă un răspuns

Back to top button