Administratie

Viorel Radi va utila complet şi grădiniţa de la Titireci

În ultimul an, pe lângă extinderile reţelelor cu utilităţi, modernizări de drumuri şi alte investiţii necesare într-o comunitate, Viorel Radi, primarul de la Buneşti, a reuşit să finalizeze două grădiniţe foarte frumoase. Prima este cu program prelungit şi a fost realizată cu finanţare prin PNDL, investiţia ridicându-se la aproximativ 3,2 milioane de lei. Recent, aceasta a fost utilată complet şi a fost dată în folosinţă. De altfel, a şi funcţionat câteva săptămâni, până ca Guvernul să ia noile măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

„După ce au văzut noua grădiniţă, foarte mulţi părinţi au dorit să-şi aducă aici copiii. Avem chiar şi din alte localităţi pentru că, într-adevăr, aşa cum aţi văzut, condiţiile sunt mai bune decât la oraş. Sălile sunt foarte spaţioase, mobilierul este deosebit, curtea, la fel, este superbă, cu locuri de joacă. Avem inclusiv cabinet medical dotat cu cele necesare. În privinţa celeilalte grădiniţe, cea cu program normal, cu trei grupe, de la Titireci, ceea ce pot să vă spun este că, în scurt timp, va fi gata şi aceea. Lucrările sunt încheiate şi mai rămân de rezolvat doar dotările şi împrejmuirea”, a anunţat social-democratul, bucuros pe de-o parte că a realizat cele două obiective, supărat pe de altă parte din cauză că situaţia actuală îi împiedică deocamdată pe copii să beneficieze de ele.

Articole Similare

Back to top button