FotbalDiverse

Cumpănă pentru Gigel Bucuroiu! Oficialul de la FC Băbeni a ajuns pe masa de operație

În urmă cu o săptămână, liderul de la CS Hidro, Gheorghe Bucuroiu, a acceptat propunerea primarului Bogdan Ștefan de a se implica pentru reconstrucția echipei FC Băbeni. A încercat să rezolve problemele de primă urgență, însă brusc planurile i-au fost date peste cap. Duminică, 19 septembrie, în timp ce se uita la televizor, a simțit dureri puternice în piept. A ajuns la spital. Se pare că ar fi suferit un preinfarct. Luni, 20 septembrie a fost transferat la Sibiu, iar după investigații amănunțite, miercuri, 22 septembrie, a fost operat pe inimă. Nu a fost o intervenție complicată. I s-a implantat un mic stent, iar acum e stabil din punct de vedere medical. ”Am avut cumpănă. Putea să fie mai rău. Din fericire, am ajuns la timp la spital. Și la Vâlcea, dar și la Sibiu, am dat peste niște oameni extraordinari, medici și cadre medicale de toată isprava, cărora țin să le mulțumesc pentru implicare, promptitudine și profesionalism. Sunt bine, am trecut și peste asta și voi putea, în scurt timp, să-mi continui activitatea pe toate planurile”, a spus Gheorghe Bucuroiu, de pe patul de spital.

Articole Similare

Back to top button