Liga IV

CSM-ul din Drãgãşani a zdrobit Amaradia din Melineşti

CSM Drãgãºani s-a impus cu 5-0 în partida pe care a disputat-o contra Amaradiei Melineºti, ocupanta locului 6 în campionatului Ligii a IV-a, din judeþul Dolj. Pentru „municipali” au înscris Diaconu (2), Robert Ilinescu, Ioniþã ºi Alin Dumitrescu. Tot sãptãmâna trecutã, liderul din Vâlcea a mai jucat cu Voinþa Orleºti, pe care a învins-o cu scorul de 1-0. Zilele acestea, conducerea tehnicã a trupei din oraºul viilor ºi-a propus sã mai programeze un alt meci de verificare, contra celor de la Recolta Stoicãneºti, echipa pe care Damila Mãciuca a învins-o vara trecutã, cu prilejul meciului de baraj pentru promovare în Liga a III-a. „În opinia mea ºi a lui Alin Dumitrescu, am reuºit sã punem bazele unei echipe capabile sã termine în primele trei locuri sau care poate ajunge chiar ºi mai sus. Am pierdut patru jucãtori în aceastã iarnã, pe Harapu, Chebar, Marin Nicolae ºi Burtilã ºi am adus cinci: pe Mitală, Ciocan, Ilinescu şi încă doi de la FC Balş. Noi vom face tot posibil să ne îndeplinim obiectivul. Totuşi, trebuie să ţinem cont şi de faptul că primele cinci-şase echipe s-au întărit destul de mult iarna aceasta”, a spus Octavian Mâţoc. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button