Liga II

CSM şi-a încheiat seria de amicale cu Minerul Berbeşti

Sâmbăta trecută, CSM Rm. Vâlcea a disputat ultimul meci amical înaintea startului returului. Trupa din Zăvoi a înfruntat, pe terenul sintetic, formaţia de Liga a IV-a, Minerul Berbeşti, antrenată de Vasile Ilinca. Beneficiind de o experienţă superioară, fotbaliştii echipei din Liga a II-a s-au impus cu scorul de 3-2, însă însuşi managerul general al CSM-ului, Laurenţiu Tudor, a recunoscut că adversarii au oferit o replică foarte curajoasă, fiind mult peste nivelul eşalonului în care evoluează. Cele trei goluri ale echipei din Râmnic au fost marcate de Marius Rădulescu, Dorin Rădoi (penalti) şi Dan Balauru.
Potrivit spuselor managerului general Laurenţiu Tudor, acesta a fost ultimul amical înaintea returului. „După duelul cu Minerul Berbeşti am tras cu adevărat linie. Chiar dacă returul s-ar fi amânat nu mai aveam în plan să jucăm nicio partidă amicală”, a susţinut Tudor.

„Deşi am jucat bine, nu ne putem compara cu CSM-ul”
* antrenorul Vasile Ilinca îşi atenţionează „ortacii” să nu se îmbete cu apă rece după evoluţia excelentă din partida cu echipa din Zăvoi

Minerul Berbeşti a surprins lumea fotbalului judeţean week-end-ul precedent, după rezultatul bun pe care l-a obţinut în compania titularilor de la CSM Rm. Vâlcea. Chiar dacă au pierdut cu 3-2, „ortacii” au trecut în dese rânduri pe lângă situaţia de prelua avantajul, însă atacanţii Robert Gherghe şi Răzvan Milosteanu l-au disperat pe tehnicianul Vasile Ilinca prin ratările succesive.

Marius Iorga, de la CSM, a apărat pentru Minerul Berbeşti

În partida de pe terenul sintetic din Zăvoi, Minerul Berbeşti a apelat la următoarea echipă: Iorga (portarul CSM-ului din Zăvoi, care a intrat între buturi pentru Minerul, deoarece „ortacii” nu aveau goalkeeper), Dumitricu, Grigoroiu, Buliman, Gârlă, A. Vladu, Roşia, Teodorescu, Ilinescu, Gherghe şi Milosteanu. Au mai intrat pe teren Nicolae, Mihai şi Porumbescu. „În mod sigur, altul ar fi fost rezultatul dacă meciul s-ar fi disputat pe un teren practicabil şi nu plin de zăpadă. CSM-ul ar fi avut câştigat de cauză în faţa noastră de o manieră categorică. Echipa mea a jucat bine. Le mulţumesc jucătorilor pentru dăruinţa de care au dat dovadă. În prima repriză, am avut şase ocazii clare de gol, din care trei i-au aparţinut lui Gherghe, care, singur cu portarul, nu a reuşit să le valorifice. Nu comentez unele decizii ambigue ale brigăzii de arbitri, pentru că a fost vorba doar de un meci amical”, a menţionat antrenorul Vasile Ilinca.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button