Liga III

CS Şirineasa, start ratat în returul Ligii a III-a

echipa antrenată de Gabriel Mangalagiu a pierdut cu scorul de 2-1 partida pe care a disputat-o în deplasare, la CS „U” Craiova II

 
Singura reprezentantă a Vâlcii în eşaloanele naţionale, CS Şirineasa, a pierdut meciul din runda inaugurală a returului Ligii a III-a. Echipa antrenată de Gabriel Mangalagiu a fost înfrântă cu scorul de 2-1, în deplasare, de CS „U” Craiova II. În partida din Bănie, toate cele trei goluri au fost marcate în prima repriză. Vâlcenii au deschis scorul în minutul 12, prin Ştefan Răcăreanu, dar doljenii au întors soarta meciului în favoarea lor chiar până la pauză, prin golurile semnate de Lucian Buzan (32) şi Andrei Burlacu (44, penalti). Scorul stabilit după primele 45 de minute nu a mai fost schimbat deloc până la finalul meciului de niciuna dintre cele două echipe.
 
Formaţia vâlceană a picat pe o poziţie retrogradabilă
În urma eşecului din Bănie, CS Şirineasa şi-a complicat situaţia în clasament. Formaţia vâlceană a rămas la „minus 9” în clasamentul „adevărului” şi a picat astfel pe locul 13, care e retrogradabil. În acest moment, CS „U” Craiova II şi CS Şirineasa au fiecare câte 15 puncte în cont şi împart locurile 12-13, dar doljenii sunt mai buni la golaveraj (–6, faţă de –18 al echipei vâlcene). Interesant e faptul că rezultatele întâlnirilor directe dintre cele două grupări sunt aceleaşi: 2-1 pentru vâlceni, în tur, 2-1 pentru craioveni în retur. Pe ultimele două poziţii în ierarhie se află CS Podari (13 puncte) şi Urban Titu (11).
În următoarea rundă, CS Şirineasa va primi, pe teren propriu, vizita formaţiei CS Mioveni II. Partida va avea loc vineri, 10 martie, de la ora 15.00. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button