Fără categorieLiga 6

CS Şirineasa, noua lideră a Superligii

Cherciu_Iordache_Dobre_2016_02după ce Cozia Călimăneşti s-a împiedicat surprinzător la FC Băbeni (1-1)

 

La finele acestei săptămâni, au avut meciurile din cadrul etapei a XVIII-a a Superligii judeţene de fotbal. În prima rundă din acest an a fost detonată şi prima „bombă”. Cozia Călimăneşti a fost detronată de la şefia clasamentului după ce s-a împiedicat, suprinzător, la FC Băbeni (1-1). Astfel, în fruntea ierarhiei a revenit CS Şirineasa, care a avut însă parte de un meci foarte greu cu Minerul Ocnele Mari. Echipa antrenată de Tavi Iordache (FOTO – în centru, alături de delegatul Emilian Cherciu, în stânga, şi managerul general Mădălin Dobre, în dreapta) s-a impus cu 2-0, golurile victoriei fiind înscrise abia spre final.

Într-un alt meci tare din această etapă, Flacăra Horezu a dispus de Posada Perişani, cu 2-1, campioana en-titre obţinând cele trei puncte abia în ultimul minut de joc. Deşi au avut mai multe ocazii de gol şi au condus chiar cu 1-0 de la jumătatea reprizei secunde, elevii lui Dumitru Teleşpan au fost egalaţi după un penalti comis de Răcăreanu (în minutul 80), iar apoi au primit şi lovitura decisivă.

Mai multe amănunte despre toate meciurile jucate în această rundă, în ziarul de marţi, 8 martie.

 

SUPERLIGA

 

Rezultatele etapei a XVIII-a

 

• Vineri, 4 martie:

Posada Perişani – Flacăra Horezu                                1-2

 

• Sâmbătă, 5 martie:

Viitorul Dăeşti – Voinţa Orleşti                          2-2

Minerul Ocnele Mari – CS Şirineasa                             0-2

FC Băbeni – Cozia Călimăneşti                         1-1

CS Mădulari – Minerul Costeşti                                    5-3

Unirea Tomşani – AS Mihăeşti                          0-1

Chimia 2012 Rm. Vâlcea – CS Creţeni            4-2

Cavalerul Trac Cernişoara – Viitorul Valea Mare          4-0

 

Clasament

 

  1. CS Şirineasa                                   18     15     2       1     60-  7     47p.

2. Cozia Călimăneşti                           18     15     1       2     70-34     46p.

3. Flacăra Horezu                               18     13     3       2     69-27     42p.

4. Cavalerul Trac Cernişoara  18     13     2       3     58-27     41p.

5. AS Mihăeşti                                   18     11     1       6     46-37     34p.

6. Posada Perişani                              18     10     3       5     54-28     33p.

7. Viitorul Dăeşti                                 18       9     2       7     46-38     29p.

8. Unirea Tomşani                              18       7     7       4     44-42     27p.

9. CS Mădulari                                   18       8     2       8     39-34     26p.

10. FC Băbeni                                      18       6     3       9     31-47     21p.

11. Viitorul Valea Mare                        18       5     2     11     30-48     17p.

12. Minerul Costeşti                             18       4     2     12     23-52     14p.

13. Minerul Ocnele Mari                       18       4     1     13     18-48     13p.

14. Voinţa Orleşti                                 18       2     6     10     27-50     12p.

15. Chimia 2012 Rm. Vâlcea                18       2     2     14     28-59       8p.

16. CS Creţeni                                     18       0     2     16     17-82       2p.

 

Programul etapei a XIX-a

 

• Sâmbătă, 12 martie / Ora 11.00:

Flacăra Horezu – Unirea Tomşani                                 _-_

AS Mihăeşti – Viitorul Dăeşti                            _-_

CS Şirineasa – FC Băbeni                                            _-_

 

• Sâmbătă, 12 martie / Ora 12.00:

Voinţa Orleşti – CS Mădulari                                        _-_

Cozia Călimăneşti – Cavalerul Trac Cernişoara _-_

 

• Sâmbătă, 12 martie / Ora 16.00:

Minerul Costeşti – Chimia 2012 Rm. Vâlcea                 _-_

CS Creţeni – Minerul Ocnele Mari                               _-_

Viitorul Valea Mare – Posada Perişani             _-_

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button