Diverse

CS Chimia, la al doilea succes consecutiv în Divizia A

Echipa de Divizia A de la CS Chimia se descurcă mai bine decât s-ar fi aşteptat în cele de-al doilea eşalon handbalistic al ţării. După ce a reuşit, săptămâna trecută, la debutul în Divizia A, să înregistreze o victorie în faţa unei foste echipe de Liga Naţională, Universitatea Reşiţa, Chimia a recidivat la Slatina. La capătul unui joc bun, tinerele handbaliste vâlcene s-au impus cu scorul de 31-26 în faţa CSM-ului din localitate, care a pierdut şi ea din forţă în această vară, o dată cu plecarea unor jucătoare importante în angrenajul echipei. Astfel, CS Chimia a reuşit să-şi treacă în cont cel de-al doilea succes consecutiv. În runda a III-a gruparea prezidată de Marian Joiţa va întâlni, pe teren propriu, la Vâlcea, echipa Clubului Sportiv Universitar „Constantin Brâncuşi” din Tg. Jiu, partidă programată pentru sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 11.00 şi care s-ar putea desfăşura chiar în Sala Sporturilor „Traian”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button