Diverse

CS Chimia, învinsă la Tg. Mureş

nicoleta lazar noi 2011* handbalistele pregătite de Lazăr şi Covaci au pierdut la limită, la doar un gol diferenţă, partida cu Mureşul, din etapa a VIII-a a campionatului

Lipsa de experienţă şi-a spus încă o dată cuvântul în cazul echipei de Divizia A de la CS Chimia, care, în runda disputată sâmbătă, 29 octombrie, a fost înfrântă la Tg. Mureş, de echipa locală, la doar un gol diferenţă, cu scorul de 24-23, după ce, cu doar şase minute înainte de final, avea pe tabelă un avantaj de trei goluri. Neînvinse de trei etape, handbalistele vâlcene au plecat la Tg. Mureş cu gândul la un nou rezultat bun. După primele minute disputate în faţa echipei locale, Mureşul, şi-au mai pierdut însă din încredere. Chiar dacă s-au văzut subordonate în primul mitan au reuşit totuşi să se menţină aproape de adversare. Au intrat la pauză cu un dezavantaj de doar un gol (scor 13-12 pentru Mureşul), care putea fi uşor anulat în partea secundă a întâlnirii. Chimistele au abordat partea a doua a întâlnirii cu mai multă determinare, au făcut mai puţine greşeli, iar acest lucru s-a reflectat şi pe tabela de marcaj. Au ajuns la un moment dat să aibă în faţa echipei gazdă un avantaj de trei goluri. Era minutul 54 şi victoria părea tot mai aproape. Vâlcencele s-au precipitat însă pe final şi, aşa cum au mai făcut-o şi altădată, au capotat în ultimele minute. Mureşul Tg. Mureş s-a impus astfel în faţa Chimiei la limită, cu scorul de 24-23. În ciuda eşecului, au existat însă şi câteva jucătoare care s-au evidenţiat în meciul de la Tg. Mureş. Este vorba despre portarii Roxana Radi şi Andreea Codreanu, dar şi despre Georgiana Bazon, autoare a 14 goluri în această partidă. Ea a suplinit-o foarte bine pe Nicoleta Safta, considerată a fi unul dintre cele mai bune „produse” ale Chimiei. Ea şi-a demonstrat valoarea în precedentele partide, însă la Tg. Mureş nu a putut ajuta echipa din cauza unei accidentări. Nicolaeta Safta a suferit o entorsă la unul dintre antrenamentele de săptămâna trecută şi nu a făcut deplasarea la Tg. Mureş, pentru meciul din etapa a VIII-a a Diviziei A. Jucătoarea pregătită la CS Chimia de Nicoleta Lazăr este incertă şi pentru partida din această săptămână, mai exact de miercuri, 2 noiembrie, când CS Chimia va primi, în Sala Traian, vizita formaţiei HC Alba Sebeş, într-un meci contând pentru etapa a IX-a a Diviziei A. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button