Liga V

Cristian Zotică, „il fenomeno” din Vlădeşti

Stejarul Vlădeşti – Foresta Malaia 2-0

Fundaşul central Cristi Zotică a înscris „o dublă” în întâlnirea cu Foresta Malaia, finalizată la scorul de 2-0 şi a adus încă trei puncte echipei sale, care s-a distanţat „la cinci lungimi” de locul secund, ocupat de Conexin Runcu. „Iar ne-au avantajat rezultatele înregistrate în celelalte meciuri ale rundei, după ce Runcu a făcut egal 2-2, cu Oltchim şi deoarece Unirea Surpatele a pierdut cu 4-3 la Olanu. Pentru noi, urmează un meci foarte greu, la Surpate, pentru ca apoi să jucăm cu AS Căzăneşti, echipă neînvinsă până în acest moment. Sper ca AJF să ne acorde arbitrii de valoare şi un observator cu atitudine, pentru a preveni incidentele”, a punctat antrenorul Ilie Sporea.

Liderul l-a lăsat rece pe Cosmin Popescu

În tabăra adversă, delegatul Cosmin Popescu a precizat că Stejarul nu arată ca o echipă de primul loc, de vreme ce „a marcat de două ori, deşi a avut o singură ocazie”. „La 1-0, noi am ratat trei ocazii de singur cu portarul. Eu am jucat tot meciul, pentru că nu mi-au venit toţi fotbaliştii”, a precizat Cosmin Popescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button