Liga V

„Mânjii” lui Marian Deaconescu au mai produs o surpriză la „Onoare”

deaconescuCONEXIN RUNCU – OLTCHIM II RM. VÂLCEA 2-2
* după AS Căzăneşti, nici Conexin Runcu nu a reuşit să învingă „satelitul” Oltchim-ului din Liga a III-a

Tinerii fotbalişti de la Oltchim II Rm. Vâlcea au produs surpriza etapei de la finele săptămânii trecute în Seria I de la „Onoare”. Echipa antrenată de Marian Deaconescu a terminat la egalitate duelul cu Conexin Runcu (2-2), care a avut loc pe terenul de la Lespezi (Goranu). În formaţia „chimistă” au evoluat şi câţiva jucători obişnuiţi de regulă cu rigorile Ligii a III-a (Smeadă, Fuiorea, Borţa, Bărzăgeanu şi Piron). „Mă bucur că am oferit o replică dârză adversarilor noştri, care oricum aveau mai multă experienţă. Am deschis scorul, dar la pauză Conexin se afla totuşi în avantaj: 2-1. În repriza secundă, profitând de faptul că am atacat în partea din vale a terenului de joc de la Lespezi, am marcat o dată şi n-am mai primit niciun gol, astfel că am obţinut un punct”, a menţionat Deaconescu. Golurile „chimiştilor” în partida de sâmbăta trecută au fost marcate de Cosmin Smeadă şi Adrian Popescu.
Conexin Runcu este cea de-a doua echipă dintre fruntaşele Seriei I pe care Oltchim II Rm. Vâlcea a reuşit s-o împiedice în acest sezon, prima fiind AS Căzăneşti, cu care trupa lui Marian Deaconescu a terminat de asemenea laegalitate, 2-2, dar pe teren propriu. „Sunt sigur că vom produce şi în continuare surprize de acest gen. Suntem capabili să ne batem de la egal la egal, şi cu Unirea Surpatele, şi cu Stejarul Vlădeşti”, ne-a anunţat tehnicianul „chimiştilor”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button