Cristian Buican, nemulţumit de strategia lui Ion Cîlea privind „dezvoltarea judeţului”

cristian buican newÎn opinia deputatului Cristian Buican, discuţiile şi negocierile europene asupra noului buget multianual pentru perioada 2014-2020, precum şi „slaba implementare a strategiilor de dezvoltare asumate de Consiliul Judeţean din ultimii 7 ani” ar trebui să determine „iniţierea unei dezbateri care să aibă ca finalitate adoptarea unei noi strategii de dezvoltare a judeţului Vâlcea”.

Judeţul Vâlcea nu are obiective de anvergură

Preşedintele PNL Vâlcea consideră că actuala strategie de dezvoltare a judeţului destul de multe obiective, dar nu de anvergură, iar multe dintre acestea nu au fost atinse. În aceste condiţii, el propune organizarea unor dezbateri, colocvii şi grupuri de lucru în care să fie implicaţi toţi actorii judeţeni interesaţi, în vederea elaborării unei noi strategii de dezvoltare a judeţului Vâlcea. Mai mult decât atât, parlamentarul este de părere că actuala strategie de dezvoltare a judeţului nu înglobează şi direcţii de acţiune concretă, care să poată fi urmărite de oricine este interesat şi în special de consilierii judeţeni care votează aceste strategii de dezvoltare.

Noua strategie de dezvoltare a judeţului trebuie să aibă 4 axe: infrastructura, economia, turismul şi agricultura

„Noua strategie de dezvoltare a judeţului ar trebui să cuprindă patru axe de dezvoltare, cu propuneri de acţiuni concrete: 1. Infrastructură – introducerea alimentării cu apă în toate localităţile judeţului, introducerea canalizării, cel puţin în toate centrele urbane şi în localităţile turistice şi asigurarea infrastructurii rutiere cu prioritate în localităţile turistice şi către obiectivele turistice; 2. Economie – punerea în acord a strategiei de dezvoltare cu realităţile socio-economice reale, în special în ceea ce priveşte Oltchim, asigurarea a minim 5 parcuri industriale ce vor fi puse la dispoziţia investitorilor în oraşele Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Bălceşti, Horezu şi Brezoi, dar şi exploatarea judicioasă a resurselor naturale existente; 3. Turism – dezvoltarea turismului pe cele trei componente existente (montan, monahal şi balneoclimateric), realizarea unui calendar al tuturor manifestărilor culturale şi promovarea acestora, promovarea turistică a obiectivelor importante din judeţ; 4. Agricultură – impulsionarea şi dezvoltarea asociaţiilor de producători, valorificarea produselor agricole, asigurarea unui sistem de irigaţii în sudul judeţului, asigurarea consultanţei şi subvenţionarea materialului săditor asociaţiilor din zona colinară pentru realizarea de plantaţii pomicole, asigurarea pieţelor de desfacere agricultorilor din zootehnie”, a detaliat deputatul Cristian Buican.

Actuala strategie de dezvoltare a Vâlcii nu este funcţională

Liderul PNL a menţionat că aceste acţiuni „trebuie să reprezinte priorităţile viitoarei strategii de dezvoltare, acestea putând fi completate şi cu alte idei”. De asemenea, Buican propune ca, în viitoarea strategie a judeţului, să fie identificate localităţile cu potenţial de dezvoltare. „În aceste localităţi, timp de 3-7 ani, să se investească masiv, pentru ca, ulterior, acestea să se poată susţine. Astfel, se va realiza şi un climat de influenţare pozitivă a localităţilor adiacente acestora. (…) Actuala strategie de dezvoltare nu este funcţională. Pe lângă faptul că, începând cu anul 2014, vom avea un alt buget multianual al Uniunii Europene, trebuie să avem o strategie coerentă, cu acţiuni şi termene precise, pentru a putea fi implementată şi urmărită. Dacă analizăm strategia judeţului 2007-2013, vom observa că aceasta nu s-a respectat şi, astfel, nu avem nici un fel de finalitate. Trebuie să ne aşezăm toţi la o masă rotundă şi să stabilim ce vrem să facem cu judeţul nostru în următorii 7-8 ani. Eu voi propune în cadrul PNL Vâlcea începerea dezbaterilor pe acest subiect, iar după aceea voi propune grupului PNL din Consiliul Judeţean să pună pe tapet propunerea noastră”, a mai anunţat deputatul Cristian Buican.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button