Politica

Cristi Jianu, pe flancul PNL, Pîrvulescu pe flancul USR, sau vor face front comun împotriva lui Gutău?

În ceea ce priveşte candidatul PNL de la Rm. Vâlcea, surse neoficiale din partid ne-au reconfirmat, zilele trecute, faptul că favorit ar fi Cristian Jianu, fostul director general al APAVIL S.A., un om care ştie administraţie, cunoaşte oraşul şi are experienţă în promovarea şi implementarea proiectelor europene. La un moment dat, în spaţiul public, de o eventuală candidatură PNL la Primăria Râmnicului a fost legat şi numele lui Virgil Pîrvulescu, unul dintre specialiştii importanţi de la ANAF, despre care, iniţial, se credea că ar merge pe mâna PSD. Ulterior, însă, au apărut elemente noi, rezultând o schimbare de planuri şi că ar fi în discuţii avansate cu USR. Pesemne că lucrurile se vor complica puţin doar în condiţiile în care PNL şi USR vor ajunge la concluzia că singura şansă să-i facă faţă lui Mircia Gutău (PER) ar fi un candidat comun. Atunci, unul dintre cei doi, dacă vor intra în horă în această formulă, va fi nevoit să renunţe, să accepte altceva la schimb şi să-l susţină pe celălalt, ori să-şi forţeze norocul cu PSD, ALDE sau Pro România. Sigur însă că, până la urmă, toate acestea sunt detalii. Cert este că, deşi Mircia Gutău se simte invincibil în acest moment, competiţia pentru Primăria Râmnicului se anunţă foarte intensă, deoarece atât Jianu, cât şi Pîrvulescu au în spate mai mult decât ceea ce se vede.

Articole Similare

Back to top button