Diverse

Costi Tâlvănoiu (Brigada Zăvoi): HCM a atras în jurul său prea mulţi paraziţi. Plecarea lui Roşca, premeditată?

Performanţa, oricât de mare ar fi ea, nu înseamnă nimic dacă nu există suporteri în tribune. Numărul de suporteri prezenţi, numele echipei pe care o susţin, acestea sunt aspecte importante, însă pălesc în faţa pasiunii. Acea pasiune face diferenţa între suporterii adevăraţi şi suporterii de carton, între atmosferă sclipitoare şi una făcută la comandă. Ani la rândul, adevăraţii suporteri vâlceni ai handbalului au dominat celelalte grupări din România. Pe vremea Oltchimului, Brigada Zăvoi a fost un fenomen.
Acum, Brigada Zăvoi şi Brigada Noastră au reuşit să facă ceva frumos şi, împreună, să rămână la înălţime continuând să domine şi să fie printre cele mai respectate grupări de suporteri din ţara. Au liderii lor, care ţin să-şi exprime un punct de vedere NECONDIŢIONAT ! Asta se întâmplă după meciul cu „cântec”, de la Slatina.
Spun cu cântec, deoarece preşedintele Asociaţiei Fan Club „Brigada Zăvoi”, Constantin Tâlvănoiu, a ţinut să precizeze: „Suntem foarte supăraţi ! Nu am urmărit meciul la faţa locului (de la Slatina) dar, din informaţiile primite, am jucat execrabil. Mă sună oameni de la Deva, de la Ploieşti, care veneau la meciurile Oltchim-ului şi mă întreabă: ce se întâmplă cu HCM, cu alternanţa asta în joc, de la bine la execrabil? Se pare că jucătoarele nu înţeleg istoria acestui club, că la noi se dădea ora exactă în handbal… Şi demisia antrenorului Roşca este pusă sub semnul întrebării, existând zvonuri că este cam moale cu jucătoarele, că a „pierdut” vestiarul. O utopie zicem noi! Eu zic că echipa a atras în jurul său un număr foarte mare de paraziţi, atârnători şi oameni falşi. Pe deasupra, domnul primar Mircia Gutau a dat o putere nelimitată domnului Berbecaru, care taie şi spânzură la club. Conducerea trebuia să tragă un semnal de alarmă încă de la meciul cu Cisnădie, când jocul echipei a scârţâit serios. Antrenorul Aurelian Roşca a pregătit în detaliu aceste partide, dar handbalistele au jucat în dorul lelii. Noi nu suntem adepţii conspiraţiei, dar, în acest joc al demisiilor, a picat un singur pion, antrenorul Rosca. Ceilalţi nu sunt răspunzători de aceste „sincope” ??? Şi ca să evităm eventualele replici tăioase, drept la replică şi alte bazaconii, spun doar atât : rolul nostru este să încurajăm echipa, nu să răspundem cu violenţă verbală în momentele grele. Dar nici nu putem rămâne indiferenţi când corabia stă să se scufunde!” a spus domnul Costi Tâlvănoiu.
P.S.: Bănuiesc că în urma publicării acestui articol, domnul Berbecaru nu mai are pe cine să se răzbune, ca în cazul maseurului Maianu Costel, pus pe liber, deoarece s-a interpretat că a dat informaţii presei. Pe de altă parte, personal, îmi menţin părerea că antrenorul Aurelian Roşca putea să scoată această echipă din pasa proastă. Prea uşor i s-a acceptat demisia. Sper să nu greşesc, dar circul acesta cu Sbora „salvatorul naţiunii” nu-şi avea rostul. Poate i s-a bătătorit drumul altui antrenor din timp ? Vom vedea!
• Dănuţ OMEAG

Articole Similare

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button