Administratie

Constantin Drăghici face eforturi pentru un cabinet stomatologic la Amărăşti

Potrivit primarului Constantin Drăghici, anul 2009 a fost unul destul de bun pentru comuna sa. Printre cele mai importante investiţii pe care edilul le-a realizat în localitate se numără construirea şcolii de centru din satul Amărăşti, proiect finanţat de Banca Europeană de Investiţii, în parteneriat cu Guvernul României, dar şi asfaltarea DC 88, pe o lungime de 2 km. „Doresc să precizez faptul că această şcoală a fost construită la standarde europene şi beneficiază de toate utilităţile, iar cu privire la DC 88, de menţionat ar fi că, în perioada următoare, vom continua asfaltarea pe încă 2,4 km.”, a declarat Constantin Drăghici. Un alt domeniu căruia primarul i-a acordat o mare importanţă este cel al sănătăţii. În acest sens, edilul din Amărăşti a amenajat două cabinete medicale moderne şi în aceeaşi clădire a pus la dispoziţie spaţiul necesar pentru deschiderea unei farmacii. „Anul viitor urmează să scoatem la licitaţie spaţiul, iar apoi, firma specializată care va câştiga se va ocupa de amenajarea farmaciei. Vreau să vă spun că nu ne vom opri aici. Avem de gând să deschidem şi un cabinet stomatologic, cu care consider că vom rezolva întreaga problemă a sănătăţii din localitate”, a adăugat primarul. Constantin Drăghici a explicat că tot în această perioadă au fost întocmite mai multe studii de fezabilitate, pentru diferite proiecte, dintre care mai important este cel integrat, promovat pe Măsura 3.2.2. – PNDR. „Suntem în faza de licitaţie a acestui proiect, dar atunci când timpul ne va permite vom începe procedura de achiziţii publice şi ne vom apuca de lucrări. Proiectul cuprinde cinci acţiuni: alimentarea cu apă, introducerea canalizării, asfaltarea DC 97, construirea unei grădiniţe şi organizarea unui festival cu specific local. Deocamdată, suntem nevoiţi să ţinem spectacolele pe o scenă în aer liber, din parcul Zăvoi. Am spus deocamdată pentru că avem în construcţie şi căminul cultural. Lucrările merg destul de greu deoarece sunt finanţate din fonduri locale. Am încercat de multe ori să găsim un program cu finanţare externă în care să includem acest proiect, însă până în prezent nu am reuşit”, a afirmat Constantin Drăghici. Potrivit edilului din Amărăşti, tot în acest an a fost realizat şi studiul de fezabilitate pentru construirea bazei sportive multifuncţionale, iar în curând se va finaliza procedura de achiziţii publice. Acest proiect este promovat prin Ordonanţa 7 a Guvernului României şi urmează să fie finanţat în primăvara anului 2010.

Primarul Drăghici a acordat o mare atenţie şi sărbătorilor de iarnă, aşa că le-a făcut cadouri tuturor elevilor şi preşcolarilor din localitate. Social-democratul a alocat aproximativ 5.000 lei pentru a aduce un strop de fericire în sufletul fiecărui copil din Amărăşti. „Pe lângă aceşti bani, s-au mai cheltuit circa 500 de lei pentru instalaţiile luminoase şi ornamentele cu care am împodobit bradul. Am ţinut cont de faptul că unii dintre copii provin din familii defavorizate, aşa că am avut grijă că aceştia să aibă cadouri ceva mai încărcate”, a încheiat primarul. Constantin Drăghici a mai precizat că, pentru anul 2010, întregul colectiv al Primăriei Amărăşti se bazează pe finanţările externe, care până în prezent au ajutat foarte mult comuna. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button