Administratie

Comuna Pietrari a primit zero lei de la Guvern pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora

Comuna Pietrari se va număra printre cele care vor avea din plin de suferit în ceea ce priveşte plata drepturilor către persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora. Iar asta deoarece, localitatea administrată de primarul Nicolae Moraru a primit zero lei de la Guvern, în bugetul pe anul 2019, pentru acest segment social deosebit de important. „În ianuarie, Guvernul a anunţat că primăriile vor suporta integral drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi ale însoţitorilor acestora. Nu cum era până anul trecut, când aveam de achitat doar o cotă de 10 la sută. Ca o compensare, ni s-a spus însă că vom primi banii necesari pentru plăţile în cauză de la Guvern, ceea ce nu s-a întâmplat. Cel puţin nu în ceea ce priveşte comuna Pietrari, deoarece, la acest capitol, ni s-au alocat zero lei!”, a subliniat Moraru. Alesul PNL spune că le va prezenta locuitorilor situaţia ingrată în care se află primăria din acest punct de vedere. „Conform noii legi, plata drepturilor pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora este prioritară, chiar şi înainte de achitarea salariilor pentru angajaţii primăriei. Nu avem nicio problemă în acest sens, e bine să fie aşa, numai că guvernanţii nu s-au gândit deloc de unde vom putea să adunăm sumele necesare. Dincolo de acest aspect, nici banii pe care i-am primit de la buget pentru alte investiţii nu ne ajută să rezistăm prea mult în 2019, aşa că activitatea primăriei ar putea fi afectată la un moment dat”, a mai adăugat Nicolae Moraru. În proiectul de buget pe 2019, comunei Pietrari i s-au repartizat doar 1,74 de milioane de lei pentru cheltuieli curente şi investiţii. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button