Administratie

Comuna Păuşeşti Măglaşi a primit fonduri pentru cofinanţarea proiectelor pe PNDL 2

La rectificarea bugetară de luna trecută, comuna Păuşeşti Măglaşi a primit 1,1 milioane de lei de la Guvern. Potrivit primarului Alexandru Dediu, banii sunt necesari pentru lucrările care se derulează în prezent în localitate şi vor acoperi şi cotele de cofinanţare pentru cele trei proiecte pe PNDL 2. Este vorba de reabilitarea dispensarului medical uman (o investiţie pentru care Ministerul Dezvoltării a alocat, în 2017, suma de 997 de mii de lei), extinderea şi modernizarea şcolii generale din Valea Cheii (687 de mii de lei) şi extinderea reţelei de alimentare cu apă, pe o lungime de aproximativ 4 kilometri, în satele Coasta şi Vlăduceni (1,38 de milioane de lei). „Aşa cum am mai declarat, pe lângă banii pe care îi vom repartiza pentru aceste lucrări derulate cu fonduri guvernamentale, vom mai aloca încă 200 de mii de lei pentru racordurile la sistemele de apă, canalizare şi gaze naturale, la căminul cultural din centrul comunei. Am obţinut finanţare de la CNI pentru reabilitarea şi modernizarea acestuia, dar, conform contractului de finanţare, noi trebuie să asigurăm branşarea clădirii respective la utilităţi. Investiţia va fi una dintre cele mai moderne din mediul rural, deoarece cinematograful va dispune inclusiv de aparatură 3D. Lucrările au fost executate de firma ElectroVâlcea”, a subliniat Dediu. Primarul din Păuşeşti Măglaşi spune că graţie fondurilor repartizate de Guvern va remedia situaţia şi în ceea ce priveşte buna funcţionare a aparatului administrativ. „Din cauză că la începutul anului nu am primit toţi banii de care aveam nevoie pentru cheltuielile curente, am ajuns să avem restanţe la plata salariilor către angajaţii primăriei pe ultimele două luni. Pe de altă parte, ne-a afectat din plin şi faptul că, în august, nu am primit niciun leu pe situaţii de urgenţă, pentru a repara toate drumurile afectate de ploile torenţiale şi de viituri. Am alocat mulţi bani pentru repararea acestora din bugetul local. Ajutorul financiar acordat recent de Guvern e binevenit şi ne va ajuta să încheiem anul 2018 cu bine”, a mai afirmat Alexandru Dediu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button