Diverse

Clubul vâlcean şi-a asigurat poarta!

navarroSilvia Navarro Gimenez a semnat cu Oltchim

Luni, 14 mai, conducerea clubul Oltchim a anunţat un nou transfer. Convinşi fiind că poarta reprezintă la handbal cât jumătate de echipă, oficialii chimişti au căutat să se asigure că în viitorul sezon de Liga Campionilor nu vor suferi la acest capitol.

Astfel, după franţuzoaica Amandine Leynaud, campioana României şi-a asigurat, pentru un sezon, şi serviciile portarului Silvia Navarro Gimenez. Aceasta a evoluat până în prezent pentru campioana Spaniei, Itxako de Navarra. Navarro va veni în România împreună cu Alexandrina Barbosa, cea care a şi convins-o să semneze cu Oltchim. „Dorinţa clubului vâlcean de a mă transfera la Oltchim m-a surprins doar pe jumătate, deoarece nu a făcut altceva decât să îmi reconfirme faptul că sunt pregătită să joc la un nivel înalt. Este ceea ce îmi doresc în acest moment. Au fost şi alte cluburi care mi-au solicitat serviciile, dar cred că prietenia mea cu Sandy Barbosa a contat enorm ca eu să decid în favoarea chimistelor”, a declarat, printre altele, Silvia Navarro, pentru site-ul oficial al clubului Oltchim, la semnarea contractului cu gruparea vâlceană.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button