Diverse

Clădirile şi terenurile neîngrijite din Rm. Vâlcea vor fi supraimpozitate

Conform HCL nr. 12/2016, în această lună, Poliţia Locală a început inventarierea clădirilor şi terenurilor neîngrijite din intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea. Pentru fiecare imobil, se va întocmi o Notă tehnică în baza căreia se va stabili gradul de paragină, iar după identificarea şi somarea proprietarului, acesta va avea la dispoziţie un termen de maxim 120 zile pentru remedierea situaţiei. În cazul în care proprietarul nu ia măsuri, imobilul neîngrijit se supraimpozitează, în condiţiile legii, cu 250%, 315% sau 500% (pentru clădiri), respectiv cu 250% sau 500% (pentru terenuri).
Prin această măsură, se urmăreşte crearea unui confort urban şi a unui peisaj optim printr-un aspect adecvat al clădirilor şi terenurilor din intravilanul municipiului, având ca rezultate finale gestionarea eficientă a patrimoniului construit, punerea în siguranţă a domeniului public, creşterea atractivităţii turistice şi investiţionale, precum şi ridicarea conştiinţei civice a proprietarilor de imobile protejate clasificate LMI (Lista Monumentelor Istorice).

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button