Administratie

Centrul Şcolar Bistriţa, locul 2 la un concurs interjudeţean de dans modern

Centrele Şcolare din Bistriţa şi Băbeni (dedicate formării profesionale a copiilor cu handicap) au participat, de curând, la programul guvernamental „Strategia Naţională de acţiune comunitară”, care a avut loc în Mehedinţi. La această întâlnire au fost prezenţi elevi din cinci judeţe din regiunea Sud-Vest Oltenia, cărora li s-au adăugat cei din Teleorman. Concursul a avut drept scop ajutarea tinerilor cu probleme, iar şcoala din Bistriţa, condusă de profesorul de matematică Mihai Diaconescu, s-a clasat pe locul 2, la categoria dansuri moderne, în timp ce unitatea din Băbeni a ocupat poziţia a treia la dansuri tradiţionale. „Aş dori să le mulţumesc pentru sprijin doamnei Gabriela Ene, inspector general în cadrul ISJ Vâlcea şi domnului Ion Cîlea, preşedinte al CJ Vâlcea. Consiliul Judeţean va aloca fondurile necesare pentru amplasarea panourilor solare la Şcoala din Bistriţa, schimbând, astfel, actualul sistem de încălzire cu unul în conformitate cu normele Uniunii Europene, care e şi mai puţin costisitor. Tinerii din cadrul şcolii pe care o conduc vor participa şi la programul IDEALIS, privind înfiinţarea unei întreprinderi sociale care are drept scop formarea profesională şi încadrarea mai uşor în societate”, ne-a declarat Mihai Diaconescu, directorul Centrului Şcolar Bistriţa. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button