Administratie

Centrul medical de permanenţă din Ostroveni, pe baricade din 2019

La finalul anului 2021 – încă un an plin de provocări în domeniul medical – Centrul de Permanenţă din Ostroveni a făcut bilanţul. Astfel, unitatea din fostul internat al Liceului „Ferdinand I” de pe Aleea Teilor a oferit asistenţă în 4373 de cazuri, 1621 de consultaţii fiind acordate în zilele lucrătoare – respectiv în turele de noapte dintre orele 20.00 – 8.00, iar 2752 de consultaţii au fost înregistrate în week-end-uri, adică de vinerea, de la ora 20.00, până lunea dimineaţa, la ora 8.00, precum şi pe parcursului zilelor libere aferente sărbătorilor legale. În consecinţa acestor consultaţii, au fost aplicate 2887 de tratamente, s-au emis 104 bilete de trimitere, s-au întocmit 68 de scrisori medicale şi a fost solicitată ambulanţa în 7 situaţii. Prin comparaţie, în anul 2020, centrul din Ostroveni a fost solicitat în 4810 situaţii. În cadrul Centrului de Permanenţă din Ostroveni, activează în prezent 8 medici şi 8 asistenţi medicali, iar instituţia a fost inaugurată în luna octombrie 2019, în urma unei iniţiative a Primăriei Municipiului, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button