Administratie

Centrale termice şi panouri fotovoltaice pentru primăria şi şcoala din Amărăşti

Draghici Constantin sep 2010În ultima perioadă, primarul Constantin Drăghici şi-a concentrat atenţia asupra unui proiect depus în primăvara anului trecut la Agenţia Fondului pentru Mediu. Investiţia vizează montarea unor centrale termice pe brichete sau pe leţi şi a unor panouri fotovoltaice la sediul primăriei şi la şcoala veche din Amărăşti. „Prin acest proiect, ne dorim ca, în clădirile ambelor instituţii, să asigurăm încălzirea termică, dar şi apa caldă menajeră. Documentaţia noastră a obţinut 79,5 puncte, iar în această perioadă se află în faza de evaluare. Având în vedere că alte localităţi au obţinut cel mult 82 de puncte, considerăm că există şanse destul de mari ca şi investiţia noastră să fie finanţată. Pentru că valoarea totală a proiectului se ridică la 424.000 lei, în momentul de faţă suntem preocupaţi să asigurăm sumele necesare pentru cofinanţare. După semnarea contractului, vom începe procedurile de achiziţii publice, iar apoi vor fi demarate lucrările propriu-zise”, a anunţat Constantin Drăghici. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button