Diverse

Cele mai bune handbaliste din ţară, de la categoria 2002-2003, vor veni la Vâlcea, la Cupa Selecţionatelor de Serie

După Trofeul Carpaţi, Federaţia Română de Handbal va mai organiza o competiţie juvenilă de amploare la Rm. Vâlcea. Este vorba despre Cupa Selecţionatelor de Serie. Aceasta se va desfăşura între 4 şi 7 mai, cel mai probabil în sala de sport a liceului Energetic. Cu această ocazie, în oraşul nostru vor ajunge cele mai bune handbaliste de la categoria 2002-2003. Fiecare selecţionată va avea un lot de 14 jucătoare. Acestea vor fi conduse de către antrenorii echipelor clasate pe primele două locuri în campionatele naţionale de junioare 3, care se află în plină desfăşurare. Fiecare dintre cele 12 serii va avea câte o echipă la această competiţie. La un prim calcul, în total vor fi prezente la Vâlcea aproape 170 de sportive. Cazarea şi masa celor care vor lua parte la acest eveniment vor fi asigurate de către Federaţia Română de Handbal. De organizarea şi supervizarea competiţiei se ocupă antrenorul federal Steluţa Luca. După cum se cunoaşte, aceasta ocupă şi funcţia de vicepreşedinte în cadrul FRH. Scopul acţiunii este acela de a evalua şi verifica potenţialul motric şi tehnico-tactic al celor mai bune jucătoare de la categoria menţionată. De asemenea, este vizată realizarea selecţiei pentru Centrul Naţional de Excelenţă, precum şi pentru formarea lotului naţional de cadete, de care se ocupă antrenorii Buceschi, Olteanu şi Mia Rădoi. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button