Administratie

Cei mai puternici primari PSD din zona Bălceşti combat criza prin proiecte şi investiţii cu bani europeni

Gheorghe Drăghici (Roeşti), Nicolae Voicescu (Fârtăţeşti), Constantin Briceag (Valea Mare) şi Ion Curelaru (Bălceşti), cei mai puternici primari PSD din zonă, spun că localităţile pe care le conduc n-au scăpat de efectele nefaste ale crizei, însă, fiecare dintre ei încearcă să combată această „boală” prin proiecte şi investiţii în infrastructură. De asemenea, aleşii social-democraţi consideră că, în ciuda ignoranţei actualei puteri faţă de fermieri şi de problemele întâmpinate de aceştia – lipsa resurselor financiare, a mijloacelor de mecanizare, scumpirea continuă şi semnificativă a carburanţilor, reducerea subvenţiilor – un alt „antidot” l-ar putea reprezenta performanţele agricole din acest an, atinse – după cum apreciază ei – „cu ajutorul lui Dumnezeu”.

draghiciLa Roeşti, au început lucrările cuprinse în proiectul integrat de peste 2 milioane de euro

La Roeşti, cel mai important proiect demarat de primarul Gheorghe Drăghici este cel finanţat prin PNDR – Măsura 3.2.2. Discutând cu alesul PSD şi cu secretarul Nicolae Emil Bărbulescu, am aflat că, recent, s-a încheiat „episodul” contestaţiilor între constructori, iar în cele din urmă a fost desemnată câştigătoare asocierea SC Govora SA – Europan Prod, care s-a şi apucat de lucrări. Pe o lungime de 5 kilometri, în Dumbrava, Băiasa şi Manos, terasamentele drumurilor săteşti au fost pregătite în vederea asfaltării. În ceea ce priveşte modernizarea drumului comunal din Râpa Cărămizii, autorităţile întâmpină unele dificultăţi, din cauza alunecărilor de teren. „Acolo, va trebui să facem un studiu geo, să vedem care e cea mai bună soluţie pentru a stabiliza solul, astfel încât lucrările pe care le vom executa să nu fie puse în pericol. Referitor la extinderea reţelei de canalizare, putem să vă spunem că lucrările sunt pe final în zona Băiasa. Este vorba despre o extindere pe o distanţă de aproximativ 800 de metri şi de două staţii de pompare. Prin PNDR, extinderea, în total, se face pe o lungime de 1,7 kilometri. Tot în cadrul proiectului integrat de peste 2 milioane de euro, urmează să amenajăm un cămin pentru persoane vârstnice, în satul Cuieni. I-am predat constructorului amplasamentul, dar credem că, aici, lucrările vor fi demarate pe la finele anului. După cum ştiţi, lucrările pe 3.2.2. se referă la asfaltarea unor drumuri (12,5 km), extinderea reţelei de apă (5 km), construcţia unei staţii de captare, extinderea reţelei de canalizare (1,7 km), amenajarea unui cămin de bătrâni şi dotarea primăriei cu cele necesare pentru organizarea de manifestări cultural-artistice locale. După finalizarea acestor investiţii, drumurile comunale şi săteşti de pe raza localităţii Roeşti vor fi asfaltate în proporţie de peste 90 la sută”, au precizat reprezentanţii Primăriei comunei Roeşti.

Terenul pe care urmează să se amenajeze fabrica de gunoi a fost dat în administrare CJVss

O altă investiţie importantă, pentru care autorităţile locale s-au zbătut foarte mult, vizează amenajarea unei fabrici de gunoi. De curând, terenul pe care urmează să se construiască acest obiectiv de interes judeţean a fost dat în administrare CJV. „În primă fază, se va face depozitul cu sistem de transfer, selecţie şi reciclare a gunoiului. Apoi, în 3 ani, se va trece la etapa a doua, pentru că noi am pus o condiţie şi ne interesează să producem energie electrică cu ajutorul biogazului produs prin fermentarea deşeurilor. Am vrut ca, de la bun început, să mergem pe varianta propusă de noi, însă, Ministerul Mediului ne-a transmis că nu se poate şi că e necesar întâi să vedem ce deşeuri se colectează (resturi vegetale etc), în ce cantităţi, ce se poate recicla, ce rămâne şi s-ar putea folosi în procesul de producere a biogazului”, au adăugat Gheorghe Drăghici şi Nicolae Emil Bărbulescu.

Vor fi achiziţionate şi montate 1.000 de panouri fotovoltaice

Ei au mai anunţat că proiectul referitor la achiziţia şi montarea a 1.000 de panouri fotovoltaice, generatoare de energie (în jur de 150 kwh) a fost declarat eligibil. „Este o investiţie de 1,4 milioane de euro. Proiectul a fost depus la Ministerul Economiei şi Comerţului şi va fi finanţat tot din fonduri europene. S-a făcut o primă evaluare şi au fost selectate în vederea finanţării în jur de 120 de proiecte. Al nostru a fost declarat eligibil, dar a primit un punctaj care ne-a poziţionat pe locul 137, incorect, considerăm noi, motiv pentru care am depus o contestaţie şi aşteptăm reevaluarea acestuia. Am depus la Craiova un proiect pe Măsura 1.2.5 şi pentru îmbunătăţirea reţelei de drumuri de exploataţie agricolă. Este vorba despre 7 kilometri de drumuri şi un pod peste Cernişoara. Căile de acces pe care dorim să le modernizăm fac legătura între DN 65 şi DJ 643 B. În lista de priorităţi, mai avem baza sportivă, modernizarea unităţilor de învăţământ existente, finalizarea construcţiei la şcoala din centrul comunei, amenajarea unui cămin cultural ultra-modern, cu un club, cafenea, cantină, cinematograf. Un alt proiect de anvergură, depus de curând, are în vedere construirea unei piste de biciclişti de-a lungul drumului naţional (DN 65 C), pe o lungime de 7,2 kilometri”, au completat reprezentanţii Primăriei comunei Roeşti.

Comuna cu cele mai multe panouri solare

Nu în ultimul rând, aceştia ne-au făcut cunoscut faptul că, în ultima vreme, au făcut eforturi ca cei pe care îi reprezintă să obţină fonduri prin Programul „Casa verde”. „Roeşti este comuna cu cele mai multe panouri solare. Persoanele interesate au fost ajutate să-şi întocmească dosarele, să-şi facă şi cărţile funciare. Până acum, în total, sunt în jur de 135 de cetăţeni care beneficiază de acest program cu finanţare nerambursabilă. Dintre ei, 25 au deja montate panourile şi şi-au recuperat integral investiţia. Au apă caldă non-stop, inclusiv iarna, şi sunt foarte mulţumiţi”, au mai spus Gheorghe Drăghici şi Nicolae Emil Bărbulescu.

voicescuLa Fârtăţeşti, peste 16 km de drumuri se vor asfalta prin PNDI

Nici primarul de la Fârtăţeşti, Nicolae Voicescu, nu duce lipsă de proiecte. Cel mai important dintre acestea are ca scop asfaltarea a peste 16 kilometri de drumuri, prin PNDI, în satele Giuleştii de Sus, Rusăneşti, Giuleşti, Fârtăţeşti, Cuci, Seciu, Becşani, Nisipi, Dejoi şi Şotani. Această mega investiţie este certă şi va începe cel mai târziu în luna septembrie. Social-democratul are un proiect de anvergură şi pentru asfaltarea drumurilor care asigură accesul fermierilor la terenurile agricole.

Reţeaua de apă şi canalizare va fi extinsă în Becşani, Nisipi, Gărnicet, Dejoi şi Şotani

„Prin Măsura 1.2.5., vor fi asfaltaţi 8,78 kilometri de drumuri. Săptămâna viitoare, miercuri, este programată vizita în teren a specialiştilor de la Craiova şi îmi doresc ca totul va fi în regulă. Tot ca noutate, prin fondurile de mediu, ne-am propus să atragem o sumă pentru apă şi canalizare, 11 kilometri, în satele Becşani, Nisipi, Gărnicet, Dejoi şi Şotani. Proiectul a primit 80 de puncte, a fost depus anul trecut şi sperăm că va intra în finanţare cât mai curând. Nu am deranjat pe nimeni şi nu cred că ar avea cineva vreun motiv să ne taie de pe listă. Din 20 de sate, 15 le avem deja cu apă şi canalizare, iar această investiţie ne-ar ajuta să acoperim întreaga localitate. Din ce informaţii am eu, un răspuns clar vom primi săptămâna viitoare”, a explicat Nicolae Voicescu.

Centru social multifuncţional pentru bătrâni, copii şi familiile defavorizate

Reprezentantul PSD este preocupat şi de problemele sociale. Drept dovadă, zilele trecute, a semnat la ADR Sud Vest Oltenia contractul pentru amenajarea unui centru multifuncţional, în satul Giuleşti. „Va avea o capacitate de 14 locuri, iar atribuirea lucrărilor va fi scoasă în SEAP săptămâna viitoare. Este vorba despre fostul dispensar uman, care va fi reabilitat şi dotat corespunzător. Acest centru social va fi folosit pentru sprijinirea persoanelor aflate la vârste înaintate şi care nu mai au pe nimeni, a copiilor amărâţi, a familiilor defavorizate. Îi îmbrăcăm, îi spălăm, le dăm mâncare, avem grijă de ei, îi consiliem, cum e normal. Pe urmă, încercăm să-i reintegrăm în societate”, a menţionat Nicolae Voicescu. Primarul comunei Fârtăţeşti intenţionează să construiască şi două baze sportive multifuncţionale de tip 2, la Rusăneşti şi Dozeşti.

Se lucrează intens la două baze sportive şi la două biserici noi

„Lucrările au fost începute anul trecut şi sunt realizate în proporţie de peste 80 la sută. Ne dorim să încheiem aceste investiţii în această toamnă, poate chiar până la începerea noului an şcolar. Finanţarea este asigurată de la bugetul local. (…) Un alt obiectiv demarat este cel referitor la reabilitarea căminului aflat în faţa Primăriei. Cu fonduri locale, am schimbat tot, am reamenajat în interior. Vreau să-l fac foarte frumos, pentru nunţi, botezuri, spectacole etc. Va avea o sală modernă, bucătărie, baie, duşuri şi tot ceea ce trebuie. Îmi doream de multă vreme să rezolv această problemă. Sper ca domnul preşedinte Ion Cîlea să ne ajute cu 2 miliarde de lei vechi pentru finalizarea acestui obiectiv. (…) În lucru, mai sunt două biserici. Una dintre ele este cea de la Giuleştii de Sus, care a ars în 2007. M-am întâlnit cu preotul paroh de acolo, domnul Petre Marinescu, am stabilit un necesar de materiale, ne-am apucat de treabă. Va ieşi o construcţie foarte frumoasă, mare, asemănătoare unei catedrale. În momentul de faţă, punem acoperişul. A doua biserică se construieşte la Dejoi. Am înălţat-o, am avansat mult cu lucrările, cu forţa locală. Ne-au încurcat un pic cei de la Electronics. Ziceau că ne ajută, dar nu ne-au ajutat. Acum trei luni, au zis că vor să revină, să ne ajute să continuăm lucrarea. În final, n-au adus materiale, cum se angajaseră, tot noi le-am făcut rost cum am putut. Au luat nişte oameni, au spus că-i plătesc, dar nu i-au plătit. Aşa că singuri am adus-o în stadiul în care e şi tot singuri încercăm să o finalizăm”, a subliniat viceliderul PSD Vâlcea.

Continuă asfaltarea la Giuleşti, Dozeşti şi Căţetu

Iar asta nu e tot. La Fârtăţeşti, la finele acestei săptămâni, este programată continuarea lucrărilor de modernizare a DJ 676 A, prin turnarea celui de-al doilea strat de asfalt. „Este o investiţie începută şi continuată acum cu sprijinul Consiliului Judeţean. Pe o lungime de 6 kilometri din drumul Giuleşti-Dozeşti va fi turnat al doilea strat de asfalt. Mai am promisiuni de la domnul preşedinte Ion Cîlea că, de la 1 septembrie, ne vom apuca să asfaltăm şi între kilometrii 8 şi 11,5. Asta înseamnă de la şcoala de la Căţetu până la biserică, spre Roşiile. Ar fi un lucru extraordinar pentru comunitatea noastră. În prezent, acolo, nu e deloc asfalt, iar când plouă e dezastru. Din ce am aflat eu, licitaţia a fost câştigată de compania Strabag. Aşteptăm să treacă termenul pentru contestaţii şi să ne apucăm de treabă”, a mai anunţat primarul Voicescu.

Criza, combătută prin investiţii

De asemenea, social-democratul ne-a precizat că va scoate la licitaţie atribuirea lucrărilor privind amenajarea unui parc în suprafaţă de 70 de ari. „Îl vom face tot cu resurse financiare locale. Proiectul e făcut, l-am depus şi la Ministerul Mediului, anul trecut, dar nu ni s-a aprobat finanţarea. A fost declarat eligibil, dar ştim cu toţii ce-nseamnă asta. Nu mai aşteptăm minuni, ştim cum se acordă finanţările, aşa că îl facem noi şi pe acesta. Va fi cu alei, băncuţe, fântâni arteziene, locuri de joacă. Eu cred că va fi mai frumos şi mai mare decât cele de la oraşe. Le-am promis oamenilor şi trebuie să mă ţin de cuvânt, chiar dacă nu e deloc uşor la ce mă înham. Şi pentru această investiţie, am solicitat sprijin de la Consiliul Judeţean. Din 6 miliarde, cât costă per total lucrările, să ne ajute măcar cu 1,7. Ne-ar ajuta foarte mult… Tot ca capitolul investiţii mari, aş putea aminti de pista pentru biciclişti pe care vrem să o facem. Aceasta va fi ca o alee pietonală, ca un trotuar. Va fi lată de un metru şi lungă de 12 kilometri, de-a lungul DN 65 C şi DN 67 D. (…) Noi ne zbatem să facem cât mai multe investiţii sperând că, astfel, vom combate cât de cât efectele nefaste ale crizei şi vom creşte nivelul de trai al populaţiei, care o duce extraordinar de greu în această perioadă de criză. E una dintre modalităţile prin care noi, primarii, cu puterile mici pe care le avem, încercăm să luptăm pentru oameni, pentru comunităţile noastre…”, a adăugat primarul Nicolae Voicescu.

briceagConstantin Briceag, cel mai bun primar pe care l-a avut Valea Mare

Un alt ales PSD de forţă din zona Bălceşti este şi Constantin Briceag. De când acesta administrează Valea Mare, aici, s-au produs schimbări majore. Dintr-o comună uitată parcă de Dumnezeu, în care totul era la pământ, Valea Mare a devenit o localitate atractivă, vie şi din ce în ce mai înfloritoare. În doar trei ani, s-au făcut investiţii masive în modernizarea drumurilor, s-au introdus reţelele de apă şi canalizare, s-au recondiţionat şcolile, dar nu numai.
În ultima vreme, în ciuda crizei şi a resurselor financiare reduse, primarul Constantin Briceag a găsit soluţii pentru continuarea asfaltării drumurilor, în zonele Delureni şi Toteşti. Tot în această perioadă, a început modernizarea căilor de acces din Tortoieşti, Bătăşani şi Mărgineni.

Asfalt la Delureni, Toteşti, Tortoieşti, Bătăşani şi Mărgineni

„La Tortoieşti, vom asfalta 1,6 kilometri, la Bătăşani 1 kilometru şi la Mărgineni aproximativ 3 kilometri. Lucrările sunt începute (…). După cum aţi văzut, la Delureni şi Toteşti, am încheiat cu asfaltarea. Urmează să ne ocupăm acum de celelalte trei zone pe care le-am menţionat. Profit de această ocazie pentru a-i mulţumi public domnului preşedinte al CJV, Ion Cîlea, pentru sprijinul pe care ni l-a oferit şi ni l-a promis în continuare”, a declarat primarul din Valea Mare. Acesta ne-a mai făcut cunoscut şi faptul că vor continua extinderea reţelei de canalizare şi amenajarea bazei sportive, cu finanţare prin Ordonanţa 7.

Canalizarea, extinsă pe o lungime de 5,2 kilometri

„Extinderea canalizării în comună e realizată în proporţie de 90 la sută. Mai aveam foarte puţin şi încheiam acest capitol, numai că Guvernul nu ne-a alocat banii pe care se angajase să ni-i dea, iar constructorul a sistat lucrările, urmând să le reia în momentul în care i se plătesc banii cuveniţi. Noi sperăm ca acest lucru să se întâmple foarte curând. Au mai rămas de montat pompele, în staţiile de repompare, şi introducerea conductei, pe o lungime de 50 de metri. Valoarea investiţiei este 27 de miliarde de lei. Extinderea reţelei, pe o distanţă de 5,2 km, cuprinde Valea Mare, o porţiune din Delureni, zonele Mărgineni şi Drăganu, până la limita cu Măciuca. După ce vom face extinderea, reţeaua, începută cu fonduri SAPARD, va avea în jur de 12 kilometri”, a spus Constantin Briceag.

Briceag a obţinut 3,5 miliarde pentru continuarea lucrărilor la baza sportivă

Referindu-se la baza sportivă, social-democratul a adăugat că, de curând, a reuşit să obţină 3,5 miliarde de lei pentru continuarea investiţiei. „Cu aceşti bani, lucrările vor ajunge aproape de final. Vor mai fi necesare doar 800 de milioane de lei vechi, dar nu cred că vom avea probleme în ceea ce priveşte accesarea acestei sume”, a menţionat alesul PSD. Primarul Constantin Briceag a făcut câteva precizări şi în ceea ce priveşte investiţiile în reţeaua de apă.

Reţeaua de apă a fost introdusă în toată comuna

„Cu excepţia unui cătun, în momentul de faţă, avem apă în toată comuna. O altă bucurie a noastră e legată de finalizarea lucrărilor la noul sediu al primăriei. Acum avem, în sfârşit, un sediu în care nu ne este ruşine să primim pe nimeni. La fel, am reuşit să renovăm şcolile din Drăganu, Bătăşani şi Delureni, precum şi grădiniţa din Toteşti. Sunt moderne, au săli curate, acoperiş nou, parchet, termopane, sunt dotate corespunzător, toalete au gresie, faianţă, încălzirea se face cu centrale… Cu alte cuvinte, copiii studiază în condiţii normale. Ca insatisfacţii, dacă vreţi, ar fi starea în care se află căminele culturale din Drăganu şi Delureni. După Revoluţie, acestea au fost lăsate în paragină şi s-au degradat foarte mult. Mi-am propus să găsesc cât mai repede o soluţie pentru a le recondiţiona, întrucât nu putem desfăşura în ele nici un fel de activitate cu elevii. Când au serbări, manifestări, aceştia şi le organizează în sălile de clase. Pentru a rezolva această problemă, din calculele noastre, am avea nevoie de circa 6 miliarde de lei vechi. O altă problemă care trebuie rezolvată este cea cu podul peste Cerna, care face legătura între Mărgineni şi Giuleşti (Fârtăţeşti). Lucrarea a fost începută, după 2000, dar ulterior a fost abandonată. Acolo, trebuie făcut şi un drum. În următoarele săptămâni, avem promisiuni că vom fi ajutaţi şi cu DJ spre Măciuca, acesta urmând a fi reabilitat pe o lungime de 1,5 kilometri”, a mai anunţat primarul Constantin Briceag.

curelaruCasa de Cultură din Bălceşti şi încă trei drumuri, modernizate până în septembrie

Miercuri, am făcut un nou tur şi în oraşul Bălceşti. Nici primarul de aici, Ion Curelaru, nu a înşelat aşteptările celor care l-au votat. În doar 3 ani de mandat, edilul PSD a reuşit nişte performanţe incredibile. A asfaltat drumurile spre Goruneşti (12,5 km), Poeni (3,5 km), Irimeşti, dar şi alte căi de acces de interes local. Tot Ion Curelaru a construit o impunătoare sală de sport şi a readus alimentarea cu apă în oraş. Chiar şi în vremuri de criză, reprezentantul PSD face paşi înainte. „În ultimii 3 ani, la Bălceşti, s-au turnat aproximativ 20 de kilometri de asfalt. Urmează să ne ocupăm de străzile Irta, Bogheanu, Ion Mincu şi Târgului. Până în septembrie, vom renova Casa de Cultură, care ştiţi cum arăta. Schimbăm totul, va fi modernizată în întregime. Lucrările sunt avansate şi sunt convins că ne vom încadra în termenul pe care ni l-am propus.

2,4 milioane de euro pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare

Vrem ca noul an şcolar să-l deschidem aici. Investiţia, asigurată din fonduri de la bugetul local, se ridică la valoarea de 1,5 miliarde lei vechi şi este executată de firma Casvil, care a câştigat licitaţia. Printre investiţiile pe care le pregătim, se numără construcţia de la zero a unei creşe pentru 40 de copii. Vom face, de asemenea, o grădiniţă cu program prelungit. Tot anul acesta, vom investi 2,4 milioane de euro în extinderea reţelelor de apă şi canalizare, pe străzile Pajura, Ulicioiu şi Teiului. Până în 2013, vom mai investi alte 6 milioane de euro în apă-canal. Anul viitor, ne ocupăm de Goruneşti, Otetelişu. La capitolul investiţii în infrastructură, aş mai aminti de asfaltarea a 5,7 km de drumuri prin Măsura 125, investiţii pentru care sperăm să atragem 1,1 milioane euro. Am avut vizita în teren şi acum aşteptăm vestea cea mare. Investiţii mai mici ar consta în amenajarea unor locuri de joacă, a unor parcări…”, a afirmat Ion Curelaru.

Un an agricol foarte bun în zona Bălceşti

Tot în contextul discuţiei despre modalităţile prin care oamenilor li se poate face viaţa mai frumoasă, în vremuri de criză, edilul din Bălceşti a apreciat că, din fericire, în acest an, Dumnezeu a ţinut cu fermierii din sudul judeţului. „Din fericire, avem parte de un an agricol bun, lucru care îi ajută pe oameni să facă faţă un pic mai uşor acestei păcătoase de criză. Sigur, ăsta nu e meritul primarului, ci al lui Dumnezeu. Pe toţi ne afectează criza, măsurile antisociale luate de actuala Putere, iar dacă mai aveam şi un an agricol prost, era dezastru. Agricultura ne salvează într-o oarecare măsură. În zona Bălceşti, producţia de grâu a depăşit 3.200-3.300 kg la hectar. Cu grâu, în localitate, avem peste o mie de hectare. Se preconizează o producţie bună şi la floarea soarelui. Avem 125 de hectare şi sperăm să avem producţii de 1.600-1.700 kg / ha. Porumbul, de asemenea, arată foarte bine, ceea ce mă face să cred că se vor fi producţii de 5.500-6.000 kg boabe la hectar. Cu porumb, avem în jur de 1.400 de hectare. În localităţile vecine, situaţia e la fel, a fost un an agricol foarte bun, fără probleme”, a concluzionat primarul Ion Curelaru.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button