Politica

Ce mesaj le-a transmis Frâncu liberalilor şi primarului Gutău

Deşi cotestat de unii, apreciat în continuare de alţii, fostul senator Emilian Frâncu rămâne în istoria recentă a Vâlcii ca unul dintre parlamentarii model şi liderul politic sub care, pe plan local, PNL a cunoscut cel mai mare avânt.
Chiar dacă, în prezent, nu mai este membru PNL, Frâncu a rămas ataşat de liberali, iar acest lucru se simte şi în postările sale de pe Facebook. Recent, în spaţiul virtual, fostul lider liberal a făcut câteva referiri la nevoia partidului de a descoperi noi lideri, capabili să-i readucă pe români alături de PNL. De asemenea, i-a invitat pe liberali să nu-şi uite simbolurile şi să le protejeze: „Sunt tare trist…Am trecut prin parcul Mircea cel Bătrân şi am găsit bustul lui I.G. Duca vandalizat. O aripă din soclul placat cu marmură a fost distrus… Există NEOAMENI care se războiesc cu statuile, fără să le pese că pângăresc istoria şi identitatea oraşului… Ce fac actualii liberali? Nici o reactie… Cred că au şi uitat de acest simbol pe care, împreună, l-am dăruit oraşului, acum peste 12 ani… Ce face primarul Gutău? Lasă în paragină parcul? Sper să găsească o soluţie rapidă de remediere…”. A trecut aproape o lună de când Emilian Frâncu a postat acest mesaj şi… nu s-a întâmplat nimic. Dacă liberalii vâlceni n-au avut urechi să audă, primarul Mircia Gutău nu are nicio scuză. Parcul Mircea cel Bătrân este sub orice critică, iar refacerea statuii lui I. G. Duca reprezintă 0,0001 % dintr-un contract încheiat între Primăria Râmnicului şi Ralunic, OK SRL sau alte firme prietene. Ca să nu mai spunem că, din acest an, există la discreţie fonduri europene pentru recondiţionarea parcurilor vechi (cum ar fi şi „Mircea cel Bătrân”) şi amenajarea unora noi (în zona Malul Alb, dar nu numai).

Articole Similare

One Comment

  1. „Modelul” Francu nu trebuie sa se ocupe de statui,atata timp cat in alte situatii a pobat altceva!Sunt liberal vechi,dar modul in care Francu iesea in evidenta,pana si dupa a fi prins i flagrant,era dizgratios!Fondul lui de minima cultura si educatie era scos in evidenta de o aroganta si un comportament nu tocmai politic!Si el stie asta,dar nu poate sta nebagat in seama!Statuia lui I.G.Duca poate fi totusi in vizorul si altor liberali,macar morali!

Lasă un răspuns

Back to top button