Politica

Ce legătură are Ion Stanciu cu miliardele sifonate din Consiliul Judeţean?

ion stanciu cjvIon Stanciu este un fost scriitor de la „Secera şi ciocanul”, unul dintre cei care, în perioada comunistă, participau la manipularea bieţilor români, înfometaţi de Ceauşescu şi terorizaţi de Securitate. În prezent, singura preocupare a acestui personaj de tristă amintire pare a fi aceea de a-l pune rău pe Ion Cîlea cu colegii din PSD şi cu ziariştii care nu-i dau raportul.

Acest Ion Stanciu se apropie de o sută de ani, dar continuă să fie „activ”. După alegerile din 2008, văzând că, la Vâlcea, PSD devine „vioara întâi”, a început să se dea bine pe lângă Ion Cîlea. Sensibil la „pupincurelile” acestuia, după scrutinul din iunie, liderul social-democrat a uitat de tinerii de la TSD, despre care spunea că l-au ajutat să ajungă preşedinte, şi l-a angajat pe Stanciu în funcţia de purtător de cuvânt al CJV – spun gurile rele – cu salariu de vreo 30 de milioane de lei pe lună. Ajuns din nou la „butoane”, moş Stanciu a făcut „n” gafe, dintre care am aminti de celebrul comunicat de presă intitulat „Arde-l pe ţăran!”, la finalul căruia a pus semnătura lui Ion Cîlea, ca să-l facă de caco. Mai târziu, dându-şi seama, probabil, că modul său de a scrie, deprins de pe vremea răposatului, este depăşit la ora actuală, purtătorul de serviete s-a orientat către alte „responsabilităţi”, cum ar fi, spre exemplu, contractele cu instituţiile din curtea Consiliului Judeţean, un jaf cum nu vă imaginaţi. Miliarde de lei din banii vâlcenilor „măritate” către SRL-uri în 2 angajaţi, fără niciun fel de evaluare a pieţei. Dacă minţim cu ceva, îl rugăm pe Ion Cîlea ca, în spiritul transparenţei şi al corectitudinii care susţine că îl caracterizează, să dea publicităţi lista cu absolut toate contractele încheiate în ultimii patru ani de către Consiliul Judeţean Vâlcea şi unităţile subordonate sau care aparţin acestei instituţii. Nu ne referim doar la presă, ci la absolut tot, inclusiv la contractele de lucrări şi la faimoasele „combinaţii” cu unităţile protejate de stat. În caz contrar, ne vedem nevoiţi ca, în zilele următoare, să-i înaintăm o adresă conform Legii 544 privind liberul acces la informaţie, prin care vom cere lista completă a furnizorilor CJV, din ultimii 4 ani, şi ai fiecăreia dintre unităţile subordonate acestei instituţii, cu valori, stadii de îndeplinire a contractelor, obiective etc. Să vadă toţi vâlcenii ce „şmenării” se fac în judeţul lor şi de cine sunt „girate” acestea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button