Politica

Bulacu: pericolul ca statul să nu mai poată plăti pensii este real!

– în opinia sa, acţiunile liderilor naţionali ai PSD au devenit „un atentat la siguranţa naţională”

După ce, recent, a primit mai multe documente şi statistici, Romulus Bulacu a avertizat la Senat că România a intrat într-un proces accelerat de îmbătrânire. Reprezentantul PNL a explicat că, în 2017, erau cu 300.000 mai multe persoane peste 65 de ani decât copii sub 5 ani. „În ultimele 3 decenii, ţara noastră a pierdut în jur de 4 milioane de locuitori. Vom înregistra a şaptea cea mai drastică reducere a populaţiei la nivel mondial, lucru care va avea efecte negative semnificative atât la nivel social, cât şi economic. Peste 30 de ani, când salariaţii de acum vor ajunge la pensie, raportul dintre populaţia de peste 65 de ani şi cea activă se va dubla. O spune chiar şi Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică”, a declarat, îngrijorat, parlamentarul liberal. Bulacu se teme că, din aceste motive, dar şi din cauza deciziilor greşite pe care liderii PSD continuă să le ia, sistemul de pensii administrat de stat tinde să devină un fel de „gaură neagră”. În aceste condiţii, senatorul Bulacu susţine că pericolul ca statul să nu mai poată achita lunar pensia este „real şi major”. „Această situaţie este cunoscută de ceva vreme, astfel încât, în urmă cu mai bine de zece ani, a fost promovat Pilonul II de pensii. Adică o parte din contribuţia de asigurări sociale să fie distribuită unor fonduri de pensii private, urmând ca, după timpul prevăzut de cotizare, banii colectaţi să suplinească pensia de stat, aflată în pericol. În perioada în care România s-a confruntat cu o criză economică, deşi sacrificiile au fost mari, nu s-a pus niciodată problema unei modificări în schema acestor conturi. Din contră, viitorii pensionari au fost încurajaţi să contribuie. Iată că acum, când „economia duduie” din nou, guvernul se gândeşte să bage mâna în buzunarele celor care economisesc azi, pentru pensia de mâine”, a detaliat Romulus Bulacu. Acesta a adăugat că, prin trecerea contribuţiilor de la angajator la salariat, Olguţa Vasilescu şi „specialiştii” PSD-ului au micşorat contribuţia de la 5,1 la 3,75% şi au dat asigurări că nicio sumă nu va scădea. „Dar matematica învăţată de ministrul Muncii lasă de dorit, în condiţiile în care, românii care contribuie la Pilonul II de pensii s-au trezit cu mai puţini bani în cont. În martie, contribuabilii Pilonului II s-au trezit cu mai puţini bani viraţi în cont, deşi salariul lor brut a fost crescut cu 20%. În timp ce ţările Uniunii Europene cresc contribuţiile pentru Pilonul II, înţelegând şi analizând efectele scăderii demografice, guvernul Dăncilă transformă acest segment de economii într-unul opţional. Miza de fapt sunt miliardele de euro puse deoparte de peste 7 milioane de români, sumă care ar acoperi de fapt deficitul bugetar aflat în creştere. Pentru a evita mărirea taxelor, sacrificarea Pilonului 2 reprezintă o scăpare, pe termen scurt, pentru Guvernului Dăncilă”, a dezvăluit liberalul, unul dintre specialiştii PNL-ului în domeniul economic. Bulacu este convins că ceea ce face PSD este o inginerie fiscală disperată de cârpire a bugetului de stat, ciuruit de măsurile proaste luate în ultimul an şi jumătate de guvernele socialiste. „Cu părere de rău pentru români o spun – Pilonul II de pensii, rezerva de economii a viitorilor pensionari, devine puşculiţa PSD-ului de satisfacere a populismelor. Demersurile pornite în secret privind mutarea capitalei Israelului, subordonarea BNR, modificările aduse legilor justiţiei, naţionalizarea Pilonului II de pensii sunt doar câteva măsuri nominalizate la categoria „scopul scuză mijloacele” şi care mă determină să concluzionez că, acţiunile liderilor PSD au devenit un atentat la siguranţa naţională”, a concluzionat senatorul vâlcean.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button