Politica

Buican crede că pesediştii din Guvern nu-l bagă în seamă pe Costi Rădulescu şi de aceea Vâlcea este praf

Deputatul Cristian Buican a primit un răspuns de la Ministerul Transporturilor în legătură cu situaţia drumurilor naţionale care tranzitează judeţul Vâlcea. Fără niciun fel de apăsare, pesedistul Lucian Şova i-a transmis că „în 2018, niciun drum naţional ce tranzitează judeţul nu va beneficia de lucrări seriose de modernizare sau asfaltare”. Revoltat, reprezentantul PNL a reacţionat destul de dur şi a atras atenţia că 2018 este al doilea an consecutiv în care guvernele PSD-ALDE îi ignoră total pe vâlceni.

„Răspunsul dat de minister este o dovadă clară nu numai a lipsei de interes faţă de judeţul nostru, ci şi de incompetenţă a factorilor guvernamentali, care, iată, nu mişcă un pai pentru această ţară, dar în schimb o sufocă şi o vând pe nimic”, a declarat liberalul. În opinia sa, vinovaţi pentru starea dezastruoasă a infrastructurii naţionale din Vâlcea sunt şi cei care conduc judeţul. „Nu sunt în stare să-şi convingă colegii de la Bucureşti de necesitatea acestor investiţii. Poate că nici nu au încercat, ceea ce ar fi şi mai grav! (…) Am studiat atent Legea Bugetului de Stat pe 2018 şi rectificarea propusă zilele acestea. Vreau să vă spun că drumurile naţionale din judeţul Vâlcea sunt aproape inexistente. În afara celor 20.000 mii lei alocaţi pentru DN 67B, fonduri care oricum nu au fost cheltuite până acum şi care au slabe şanse să fie consumate în acest an din cauza „lipsei garanţiei de bună execuţie de către Antreprenor”, niciun alt drum naţional din judeţul Vâlcea nu beneficiază de lucrări de modernizare, în concordanţă cu necesităţile reale”, a detaliat preşedintele PNL Vâlcea. „De aproape doi ani de când se află la Guvernare, coaliţia PSD-ALDE a uitat complet de judeţul nostru. Nicio problemă a Vâlcii nu a fost rezolvată, fondurile pentru administraţiile publice locale sunt de la an la an mai mici, nicio situaţie de urgenţă nu a fost rezolvată, autostrada Sibiu-Piteşti este amânată pe termen nedefinit, nicio investiţie nouă guvernamentală nu a început. La fel este şi în cazul drumurilor naţionale. Niciun DN din judeţ nu beneficiază de modernizare de doi ani. Este pur şi simplu un atentat la vâlceni, o mojicie fără margini. Reprezentanţii PSD-ALDE de la nivel naţional nu sunt interesaţi de problemele vâlcenilor, iar cei judeţeni nu sunt în stare să bată cu pumnul în masă la nivel naţional. Nu îi ascultă nimeni şi nu îi bagă în seamă. Este foarte trist pentru judeţul nostru, dar asta e realitatea”, a adăugat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button