Diverse

Boromir, numărul 1 în România la minifotbal!

Vineri, 25 octombrie, la Iaşi s-a desfăşurat Supercupa României la minifotbal, între câştigătoarea Cupei României, Boromir Rm. Vâlcea şi câştigătoarea Campionatului Naţional, Nova Vita Tg. Mures. Formaţia lui George Frântu a pornit cu şansa a doua în acest meci, însă a demonstrat că nu întotdeauna cei consideraţi favoriţi câştigă. Deşi au avut în faţă finalista Ligii Campionilor, cei mai buni jucători de minifotbal din România, o parte din ei medaliaţi cu bronz la Campionatul Mondial, „brutarii” au dat peste cap calculele hârtiei. Laurenţiu Nicolaescu şi colegii săi s-a impus cu scorul de 1-0 în faţa celor de la Nova Vita Tg Mureş, realizând surpriza şi totodată o mare performanţă. Supercupa României a ajuns la Vâlcea! Singurul gol al partidei de gală de la Iaşi a fost înscris pe finalul primei reprize, de Robert Pîrvu, care a fost servit perfect de colegul de echipă de la Viitorul Dăeşti, Lucian Iordache.
În acest meci, Boromir s-a bazat pe un lot format din jucătorii: Adrian Bălan, Ion Armeanu, Marian Chiripuş, Andrei Fistogeanu, Bogdan Preda, Laurenţiu Nicolaescu, Cătălin Păun, Lucian Iordache, Florian Pîrvu, Sebastian Mateescu, Mădălin Chiripuş, Dumitru Stanciu şi Vali Mihalcea. Fiecare dintre cei doi portari a prins câte o repriză pe teren, ambii având prestaţii bune şi intervenţii providenţiale.

”Pentru un an suntem numărul 1 în România la minifotbal”

Bucuria a fost mare în rândul ”brutarilor” după succesul cu Nova Vita Tg. Mureş, mai ales că puţini erau cei care credeau într-o astfel de izbândă. ”Toată lumea ne-a felicitat pentru ceea ce am realizat. Ne bucură nespus de mult acest rezultat. Am jucat contra campioanei României, o echipă care, recent, a fost foarte aproape de câştigarea Ligii Campionilor la minifotbal. Nova Vita este o formaţie foarte bine pusă la punct, profesionistă din toate punctele de vedere, cu jucători care evoluează doar la acest nivel. E ca o sperietoare pentru celelalte grupări de minifotbal din România. Au făcut legea în campionat. Suntem foarte mândri de ceea ce am obţinut şi tot ce va veni de acum înainte va fi ca un bonus. Chiar şi noi eram sceptici că putem obţine un rezultat mare, dar cu ambiţie şi dăruire am compensat totul. Am jucat foarte bine din punct de vedere tactic. Le mulţumim băieţilor, care au făcut eforturi uriaşe. A fost un adevărat maraton pentru noi. Am plecat de acasă vineri dimineaţa. Vineri seara a fost meciul, iar imediat după el, ne-am întors la Vâlcea. Am fost 16-17 ore pe drum. Am primit mesaje de apreciere şi din partea autorităţilor locale. Toată lumea e alături de noi. Sunt şi nişte proiecte menite să dezvolte acest fenomen în Vâlcea. Sunt discuţii şi este posibil ca Federaţia să organizeze nişte turnee la Vâlcea. Vom vedea”, a declarat Marian Dascălu, reprezentantul formaţiei Boromir, după cucerirea Supercupei României.

Robert Pîrvu, MVP-ul meciului de la Iaşi. A fost remarcat şi de antrenorii federali, care l-ar dori la Naţională

Cel mai bun jucător al partidei de la Iaşi a fost desemnat autorul singurului gol al întâlnirii, Robert Pîrvu. Acesta a fost remarcat şi de cei doi antrenori federali, care şi l-ar dori la Naţionala de minifotbal. Pîrvu nu poate să dea curs unei eventuale convocări. El joacă la Liga a III-a, pentru Viitorul Dăeşti. ”La minifotbal, Robi vine în timpul liber. Are un salariu la Dăeşti şi e normal să fie prioritar clubul pentru care evoluează în Liga a III-a. Nu l-am putut avea nici în Italia. Şi nici pe Iordache. Acolo ne-au lipsit mulţi jucători. Dacă-i aveam pe toţi, poate reuşeam să obţinem rezultate mai bune la Eurocup”, a mai spus Dascălu.

Supercupa, cadou pentru cei 25 de ani de la înfiinţarea Boromir

”Pentru noi, cei din familia Boromir, a fost o zi specială. În ziua în care firma care susţine echipa noastră a împlinit 25 de ani de la înfiinţare, noi am reuşit să-i facem un cadou frumos. Jos pălăria pentru sacrificiile făcute şi pentru efortul vostru. Vă mulţumesc tuturor! Mulţumim George Frântu că ai făcut posibilă această zi minunată”, a transmis Marian Dascălu. Pentru cucerirea Supercupei, ”brutarii” au primit şi o recompensă financiară, de câteva sute de lei. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button