Diverse

Bogdan Omeag a adus un punct din deplasarea de la Alba Iulia

omeag bogdan* tinerii fotbalişti de la CSM Rm. Vâlcea, antrenaţi de Mitică Teleşpan şi Cristi Lazăr, au remizat (1-1), în prima etapă din play-off-ul Campionatului Naţional de juniori-republicani A

Week-end-ul precedent, echipa de juniori republicani A de la CSM Rm. Vâlcea, pregătită de Dumitru Teleşpan şi Cristi Lazăr, a disputat un nou meci în cadrul campionatului naţional organizat de FRF. „Municipalii” s-au deplasat la Alba Iulia, acolo unde au evoluat contra trupei din localitate. Gazdele au deschis scorul după o oră de joc, iar 20 de minute mai târziu au beneficiat de un penalty, care a fost apărat de valorosul portar Ucă. Cu şapte minute înainte de fluierul final al arbitrului de centru, fundaşul Bogdan Omeag a înscris golul egalizator, cu capul, după o respingere neglijentă a balonului de către goalkeeper-ul de la Unirea Alba Iulia. În acest meci a evoluat şi fostul golgheter al campionatului naţional de „republicani” A, Claudiu Popa, care a stat pe tuşă în ultimele nouă luni, din cauza unei intervenţii chirurgicale la genunchi. Nici Bogdan Omeag nu mai evoluase într-o partidă oficială de aproape doi ani, după ce se operase de ligamente, pentru a doua oară. Fundaşul central a fost însoţit în ultima perioadă numai de ghinioane, dacă ţinem cont de faptul că „şi-a rupt” ambii genunchi. Joia aceasta, „republicanii” A, din Zăvoi, primesc vizita celor de la Tg. Mureş.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button