Administratie

Blejan intabulează cele mai circulate 9 drumuri din Scundu

Din cauză că, în ultimii 3 ani, guvernele PNL i-au tăiat foarte mulţi bani, din considerente politice, administraţiei publice locale din comuna vâlceană Scundu i-a fost destul de greu să promoveze proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere. La un moment dat, în 2019, i s-a aprobat un proiect de reabilitare a drumurilor, dar când s-au prins de „figură”, liberalii au anulat programul. În aceste condiţii, fostul primar Dumitru Blejan şi noul edil al localităţii, fiul său, Mihai George, au căutat alte soluţii pentru continuarea reabilitării căilor de acces din comună. Singurul sprijin consistent l-au primit de la Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, care – aşa cum a promis – a continuat asfaltarea DJ 645 şi le-a repartizat fonduri de fiecare dată când a avut această posibilitate. Ei bine, se pare că, după 3 ani de secetă, răsare soarele şi la Scundu, iar noul Executiv local a început procedurile pentru intabularea celor mai circulate 9 drumuri din localitate. În acest sens, a angajat firma Topo Leonida, de la Rm. Vâlcea, care s-a angajat să realizeze această lucrare repede şi ieftin (pentru suma de 18000 lei, fără TVA). Cel mai probabil, după finalizarea documentaţiei, administraţia publică de la Scundu va identifica un program de finanţare pentru asfaltarea respectivelor drumuri şi una dintre cele mai mari probleme din comună se va rezolva.

 

Articole Similare

Back to top button