Administratie

Bănacu va investi 1,2 milioane de lei în reabilitarea şi dotarea căminului cultural din Bărbăteşti

În următoarea perioadă, primarul comunei Bărbăteşti, Constantin Bănacu, va demara lucrările de asfaltare a 5,4 kilometri de drumuri de interes local. Pentru această investiţie, alesul PSD a obţinut finanţare, în 2017, prin ADI „BPC”, în care s-a asociat împreună cu comunele limitrofe Pietrari şi Costeşti. „Până în prezent, nu s-a turnat covor asfaltic nici măcar pe un metru din acest proiect, din cauza constructorului, o firmă din Bucureşti, care nu a mai dat niciun semn de viaţă de la finele anului trecut. Iar asta deşi a încasat şi o tranşă de bani. Aceasta a participat la licitaţie cu un subcontractant, care şi-a făcut treaba, în speţă, a betonat mai multe uliţe din cadrul proiectului. Astfel, s-au pregătit deja pentru asfaltare drumurile spre Stoeneşti şi Costeşti, pe care se va lucra în prima fază. În orice caz, nu se va putea face nimic atât de repede, deoarece trebuie modificată documentaţia pentru unele ziduri de sprijin. Îmi pare rău că, din cauza firmei din Bucureşti, n-am putut asfalta nimic niciun drum în această primăvară, când vremea a fost extrem de frumoasă”, a subliniat Bănacu. În încheiere, alesul PSD s-a referit la faptul că, la finele lunii aprilie, a depus, la Compania Naţională de Investiţii, documentaţia necesară pentru modernizarea căminului cultural din Bărbăteşti. Primarul Constantin Bănacu a menţionat că valoarea totală a lucrărilor se va ridica la circa 1,2 milioane de lei. „Pe lângă reabilitarea clădirii respective, vom achiziţiona mobilier nou, vom construi grupuri sanitare moderne şi vom monta instalaţii de ultimă generaţie de încălzire centrală şi de aer condiţionat. Astfel, vom avea în comună încă un cămin cultural de cinci stele!”, a concluzionat social-democratul. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button