Diverse

Avocatul Poporului va relua audienţele la Râmnicu Vâlcea

Aducem la cunoştinţa cetăţenilor interesaţi faptul că, de miercuri, 30 martie 2022, Biroul Teritorial Piteşti al Avocatului Poporului va relua programul de audienţe la sediul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, din Râmnicu Vâlcea, str. Carol I, nr. 26.
Informaţii şi înscrieri se pot obţine de la sediul Centrului de Informare, situat la parterul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, telefon 0350 424 540, sau la telefonul Biroului Teritorial Piteşti al Avocatului Poporului – 0248/211101, ori prin e-mail avparges@avp.ro. Recomandăm cetăţenilor care vin în audienţă să se prezinte cu petiţii în care să prezinte problemele pe care le întâmpină la autorităţile publice precum şi copii ale documentelor doveditoare. Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să se facă în scris şi să indice numele şi domiciliul persoanei fizice lezate în drepturile şi libertăţile acesteia, drepturile şi libertăţile încălcate, precum şi autoritatea administrativă ori funcţionarul public în cauză. Petiţionarul trebuie să dovedească întârzierea sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona legal petiţia. Nu pot fi luate în considerare petiţiile anonime, iar petiţiile îndreptate împotriva încălcării drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice prin acte sau fapte ale autorităţii administraţiei publice, se adresează instituţiei Avocatul Poporului nu mai târziu de un an de la data la care aceste încălcări s-au produs ori de la data la care persoana în cauză a luat cunoştinţă de ele. Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxa de timbru.

Articole Similare

Back to top button